Conform indicaţiei exprese date de Hoxha, blocurile din Tirana trebuiau să fie, toate, cu patru etaje. Bună parte din capitala Albaniei seamănă cu un cartier de locuinţe confort doi de la Bîrlad sau de la Medgidia. Dar, de zece ani încoace, la parterul blocurilor au apărut restaurante, cafenele, magazine. Pe străzi - desfundate, noroioase cînd plouă, acoperite cu un covor de praf cînd e cald şi uscat - e o permanentă animaţie, terasele cafenelelor sînt pline, la mese se stă la taclale, atmosfera e de oraş mediteranean. Foarte dinamicul primar al Tiranei, Edi Rama, bărbat tînăr şi cu statură de rugbist, fost pictor, a avut ideea de a înviora faţadele blocurilor cu pete de culoare. Distribuite capricios, ca într-un tablou abstract, pătratele şi dreptunghiurile roşii, verzi, galbene, mov te mai fac să uiţi aspectul mizerabil al blocurilor. Fostul "cartier închis" din centru, unde locuiau demnitarii partidului, e acum zonă comercială de lux. Închisă (la propriu, întrucît e înconjurată de un zid înalt) a rămas însă zona ambasadelor, consulatelor şi locuinţelor diplomaţilor; la fiecare capăt al străzii - largi, cu o vegetaţie debordantă - sînt bariere păzite de poliţişti. În oraş se ridică pretutindeni clădiri noi, vile mai ales, contrastînd frapant cu monotonia dezolantă a blocurilor comuniste. Foarte multe din noile case au fost construite fără autorizaţie (despre provenienţa banilor nici nu e cazul să mai vorbim), iar primarul Edi Rama (pe care Samuel Richard, bun cunoscător al realităţilor bucureştene, mi l-a prezentat drept un "Băsescu al Albaniei") dărîmă zeci, sute de clădiri noi-nouţe, în special acelea înălţate pe malurile rîului Lana (Dîmboviţa, cum ar veni), încît zona respectivă arată de parcă ar fi suferit un bombardament. Pe şosele şi pe străzi - Mercedesuri lungi şi masive, modele vechi în majoritate: e maşina naţională, singura socotită capabilă să r