Dupa cum se vede si din nota de prezentare a autorului acestei carti de debut*, nu e vorba – de fapt – despre un necunoscut. La 31 de ani, Iulian Baicus e un nume cu circulatie in presa culturala romaneasca. Articolele si eseurile sale despre literatura l-au impus ca pe unul dintre cei mai promitatori tineri critici ai perioadei pe care o traversam. Asistent la Filologia bucuresteana, Iulian Baicus si-a obtinut de curind titlul de doctor cu o teza despre influenta lui Proust si Gide asupra romancierilor nostri interbelici. Si tot din teritoriul prozei moderne si-a ales preferatii, Kafka si M. Blecher, carora le-a consacrat eseuri separate (inca needitate).
S-ar zice ca e vorba – asadar – despre un critic foarte interesat de proza. Dar si poet! Ipostaza in care a publicat deja in culegerea Ferestre 98, remarcata si ea, a doua a Cenaclului „Litere“ coordonat de Mircea Cartarescu de-a lungul deceniului trecut la aceeasi Filologie bucuresteana. Nesansa a facut ca volumul de fata, cistigator al unui concurs de debut in urma cu doi ani, sa apara cu intirziere (si la alta editura decit cea care-l anuntase). Iata-l – insa – publicat pina la urma, inainte ca autorul sa fi iesit pe piata cu cartile de eseuri scrise intre timp. L-a completat si cu poeme mai noi, cum e Cintarea Americii, in care e vorba despre prabusirea Turnurilor Gemene din New York in urma atacurilor teroriste de la 11 septembrie 2001.
Inainte de ma opri doar la poezia sa, citeva cuvinte despre felul de a fi al fostului nostru student si actual coleg de catedra. Comunicativ, volubil, vesel, foarte sonor (nu fara unde mai greu perceptibile de melancolie, extrovertitul ascunzind tristeti nebanuite), Iulian Baicus e ceea ce se numeste „o prezenta“: nimeni nu-l poate ignora, nimeni nu-l poate impiedica sa se desfasoare, sa povesteasca, sa comenteze, sa sara de la una la alta si sa rida „
