Romania a fost invitata sa se alature NATO. A fost invitata, repet. Nimeni nu i-a impus, nimeni nu i-a invadat teritoriul cu trupe, nimeni nu a santajat-o. Dimpotriva. Am visat integrarea, am fost dezamagiti dupa Madrid, am dorit-o din nou ca pe o salvare. Procentele ridicate din toate sondajele de opinie o confirma. Ei bine, dupa ce faptul s-a consumat, am descoperit nenumarate motive de a fi mefienti. Marius Tuca povestea într-o emisiune ca si-a sunat batranul tata de la Caracal ca sa-i spuna vestea cea mare, am intrat în NATO. In locul entuziasmului, batranul i-a recomandat fiului prudenta: "Fii atent la astia!". Ai putea zice ca e vorba de neîncrederea omului simplu, obisnuit ca o schimbare sa-i aduca doar nenorocire.
La polul opus Caracalului si în alta forma, desi se recunoaste ca pentru prima data tara noastra are sansa de a se alatura prin tratate oficiale Occidentului mult ravnit, tot mefienta: ce fel de intrare e asta, cu securisti, hoti si oportunisti? NATO nu ne poate ajuta sa scapam de ei. Si-n fond, la ce bun atata tam-tam, cand nimeni (adica Rusia) nu ataca astazi Romania? La sfarsitul saptamanii trecute, l-am putut auzi pe Vladimir Bukovski, celebrul disident, invitat la Bucuresti de Academia Civica, explicandu-ne ca intrarea noastra în NATO nepregatiti (servicii secrete necuratate, justitie ineficace, coruptie la nivel înalt) nu poate aduce tarii decat avantaje de ordin psihologic. (Dar poate ca nici un rus, fie el si Bukovski, nu poate sa înteleaga cata spaima poarta în oase romanii fata de fostul imperiu de la Rasarit.) Spre a-si întari afirmatiile cum ca Romania nu ar avea prea mult de castigat de pe urma deciziei de la Praga, Bukovski a relatat o discutie a sa cu fostul premier al Ungariei, Viktor Orbán. Acesta îi marturisise ca, de la intrarea în NATO, în Ungaria nu s-a întamplat nimic, doar ca ministrul Apararii pleaca la pescuit at
