•Daca revendicarile sindicalistilor nu vor fi solutionate pana la data de 6 decembrie a.c., acestia vor intra in greva generala pe termen nelimitat
In cursul zilei de ieri, membrii Guvernului trebuiau sa finalizeze proiectul de ordonanta privind revendicarile sindicalistilor din cadrul Uniunii Sindicale a Finantelor Publice din Romania (USFPR). "Conform protocolului incheiat intre noi si reprezentantii Guvernului, astazi (n.r - ieri) trebuia sa primim forma finala a proiectului, pentru ca in sedinta de miercuri acesta sa fie aprobat si in cel mult sase zile sa fie publicat in Monitorul Oficial", a declarat ieri Elena Ciubotaru, liderul sindical al salariatilor Directiei Generale a Finantelor Publice Judetene (DGFPJ) Iasi.
Pana in prezent, la cererea sindicalistilor, proiectul de ordonanta a fost modificat de doua ori pentru ca actul normativ nu cuprindea decat o mica parte dintre revendicari. Astfel, in cadrul primului proiect au fost cuprinse sporul de fidelitate, de 15 procente, si de confidentialitate, de 5%, pentru o vechime de trei ani de zile, urmand ca acest procent sa creasca cu 2% pentru fiecare doi ani care depasesc aceasta limita. De asemenea, in cadrul acestui prim proiect au fost cuprinse tichetele de masa si prima de vacanta. "Noi am cerut modificarea primului proiect pentru ca nu cuprindea grila de salarizare. La cererea noastra a fost realizat un alt act normativ care cuprinde grila de salarizare marita si uniformizarea salariilor. Insa, avand in vedere ca sporurile, primele si tichetele de masa au fost excluse, asteptam o noua modificare pana la sfarsitul acestei zile", a mai spus Ciubotaru.
Reamintim ca, in cazul in care pana la data de 6 decembrie a.c., revendicarile sindicalistilor nu vor fi solutionate, acestia vor declansa greva generala pe termen nelimitat, in data de 9 decembrie a.c.. Mentionam ca principalele revendi