Seară de prisos

În braţe nimic.

În ochi întrebări.

Copacii se-nclină la rădăcina

Nopţilor fără sfârşit.

Frunze uscate-ntre degete.

Uşile-nchise nu se mai deschid.

Uşile deschise-au murit.

Ţări întristate cu-o mână aspră

Sunt şterse de pe hartă.

Oraşele, au existat oare?

Pe unde se-ajunge la soare?

Mai avem doar un secol

Mai avem doar o clipă,

Tăcerea urcă pân-la subţiori,

Hotarul vieţii se mută-ncet spre nordul

Unui cuvânt de ceaţă şi de somn.

Seară de porţelan

Seară de porţelan

Amforă cu ochii închişi

Dacă ne-am mişca,

Dac-am vorbi, dac-am atinge luciul,

Spirala, punct cu punct imaginând somnul,

Veşnicul somn al materiei, golul...

Se sfarmă în cioburi ultima noastră lumină,

Întunericul curge, se revarsă în lume;

Seară de porţelan

Rămasă pe buze,

Răsfrântă-n ape de cenuşă -

Clipe sălbatice, clipe pustii

Cresc din tăcere, se-ncolăcesc, se-adună

În mii de galaxii

Şi eu am vieţuit

Şi eu am vieţuit la rădăcina caisului,

Am supt apa, am supt lumina,

Am fost mâncată de viermi şi de clipe,

Am aşteptat secole să vină primăvara,

Am înnodat nopţile fibră cu fibră.

Ploile mi-au întins sforile,

Umbrele mi-au ţinut scara;

Azi florile mele răsar în grădină,

Răsar alb, răsar roz, răsar negru,

Mănâncă aerul, rod întunericul -

Uşoare ca timpul, flămânde ca lumina,

Carnivore ca moartea.

pustiu

pustiul

a crescut

din flori

a crescu