Un extraterestru a primit misiunea sa afle care-i spilul cu oamenii. Debarcat aici, hotara sa-si aleaga, ca obiect de studiu, un om pe care-l va urmari, nevazut, timp de o saptamana. Se nimeri ca omul acela sa fiu eu. Jivina spatiala lua foarte in serios toate activitatile mele, de la tabieturile cele mai marunte pana la miscarile cele mai complicate, consemnand cu minutiozitate tot ce se-ntampla cu mine de dimineata si pana seara, de cand ma ridicam din pat si pana cand cadeam la loc, rapus de oboseala sau lene. Apoi se cazni sa discearna toate aceste informatii, schitand legaturi intre actiunile mele, ca sa obtina o suma simpla si cuprinzatoare pentru pretiosul raport. Din nefericire, subiectul pe care-l nimerise ducea o viata stupida, haotica, astfel incat legaturile dintre faptele sale erau greu de procesat si nu promiteau ca ar duce la o formula anume a umanitatii. Cum jivinei galactice ii era interzis sa stabileasca un contact direct cu subiectul de studiu pentru a traduce, din interior, semnificatia actiunilor sale, ii trecu prin cap (test, procesor, bidon) sa ia in colimator, pentru o saptamana, si alti subiecti cu care eu intram in contact, urmarindu-le toate miscarile si traseele. Timp de o saptamana, allien-ul simti ca se indeparteaza si mai mult de formula pe care superiorii i-o solicitau, tot mai insistent, pe masura ce cheltuielile de deplasare se umflau spectaculos. In cele din urma, sub amenintarea ca, in cazul unui esec, va fi trecut prin furcile (cangile, pistoanele, electrozii) unui cosiliu celest, mai obtinu o singura zi ca sa-si finalizeze raportul. Fara sa am habar de toate acestea, savuram, linistit, aburii duminicali ai primei zile de iarna. As fi putut lenevi, linistit, toata ziua, ceea ce l-ar fi constrans pe spionul meu cosmic sa-si masluiasca raportul. Se nimeri, spre marele sau noroc, ca in ziua aceea sa ma intalnesc, dintr-odata, cu trei