Între 16 şi 20 octombrie s-a desfăşurat la Cité Universitaire din Paris o manifestare teatrală internaţională, intitulată "Balkanisaton générale". O întîlnire între scriitori şi oameni de teatru veniţi din fosta Iugoslavie, din Grecia, Turcia, Albania, dar şi din Romînia şi din Republica Moldova. Cîteva zile de maraton teatral, lecturi şi discuţii pe marginea unei dramaturgii în mare parte inedită în Occident. Cu cîteva excepţii: tînăra autoare sîrbă Bljana Srbanovici, a cărei Istorie de Familie a fost jucată şi în România, dar mai ales în Germania, Anglia şi Franţa, sau Matei Vişniec, integrat de acum în peisajul francez şi prezent cu un text scris pe vremea studenţiei sale şi a dictaturii, Sufleurul fricii; apoi Duşan Kovacevici, scenarist al filmului lui Kusturica Underground, autor al piesei Profesionistul, jucată şi la Bucureşti, urmat de foarte tînărul macedonean Dejan Dukovski, scenarist al filmului Butoiul cu pulbere. Au fost momente pline de emoţie şi de sens, deoarece teatrul venit de pe aceste meleaguri nu poate fi despărţit de politică, de istorie, cu toate consecinţele ei tragice. Un teatru deosebit de variat, îmbinînd tradiţia cu spiritul modernist pînă la provocare, dar căruia i se pot găsi cîteva trăsături comune. Prima dintre ele, experienţa catastrofei: pentru popoarele fostei Iugoslavii, războiul devenit realitate cotidiană, pentru o anumită generaţie experienţa comunismului, o altă formă de catastrofă, iar pentru toţi, deziluziile şi marasmul societăţii post-comuniste. Limbajul acestui teatru, unde realităţile sociale răzbesc sub forme deviate, dar nu mai puţin evidente - e adesea violent, tragicul e împins pînă la grotesc, deoarece comicul cere o inimă senină, uşoară; umorul contemporanilor noştri e însă negru, frizează absurdul şi iubeşte provocarea. într-un alt capitol, cel al teatrului alternativ, al teatrului noii generaţii s-ar putea si