Strega
În ce raport se află cu această proză romanele care au primit în 2002 unele dintre cele mai prestigioase premii din Italia? Este vorba de "Strega": Nu te mişca (Non ti muovere, Mondadori) de Margaret Mazzantini; "Campiello": Custodele apei (Il custode dell' acqua, PIEMME) de Franco Scaglia; "Bancarella": Omul care vindeca cu flori (L'uomo che curava con i fiori, PIEMME) de Federico Audisio di Somma.
Dincolo de radicala deosebire stilistică şi tematică, cele trei cărţi au în comun calitatea scriiturii şi solidaritatea eşafodajului epic. Raportîndu-le la constantele romanului italian din deceniul trecut, cărţile premiate au fost preferate de jurii tocmai pentru că excelează în cadrul general.
Născută la Dublin, stabilită la Roma, Margaret Mazzantini a primit premiul "Selezione Campiello" şi "Rapallo-Carige" pentru proza de debut Ligheanul de zinc, 1994. După ce s-a dedicat genului dramatic (Manola, Mondadori, 1998 şi monologul Zorro, 2000) a revenit la proză cu romanul-monolog Nu te mişca. Scris la persoana întîi, textul se limitează strict la unghiul de vedere al naratorului, dar antrenează multe personaje-suport, redate exclusiv în raporturile cu povestitorul şi prin cromatica lui. O mai mare greutate are însă faptul că, rememorîndu-şi viaţa, protagonistul pune cu brutalitate faţă în faţă fapte trecute şi propriile judecăţi închegate într-un moment biografic crucial, care exclude automistificarea; recunoaşterea adevărului frust contrapune în faţa propriei conştiinţe aparenţa şi substratul.
Deşi rămîne pe tot parcursul un lung monolog, discursul este conceput ca un dialog cu fiica de cincisprezece ani, aflată pe masa de operaţie cu un traumatism cranian, urmare a unui accident. Tatăl, Timoteo, chirurg ilustru chiar în spitalul unde ambulanţa i-a adus copila, incapabil de data aceasta să pună mîna pe bisturiu,
