Iată întrebarea, referitoare la literatura anilor '60, de la care porneşte dezbaterea de miercuri 27 noiembrie din cadrul Întâlnirilor "României literare". Cînd scriu aceste rînduri, dezbaterea n-a avut încă loc, cînd vor apărea, ea va fi deja de domeniul trecutului. Aşa că n-o pot nici influenţa, nici beneficia de pe urma ei. Editorialul meu reprezintă un punct de vedere personal, pe care-l voi expune ca atare şi în dezbatere.
Două serii de fenomene politice s-au intersectat în viaţa literară românească a deceniului 7. Au fost, mai întîi, circumstanţele externe. Europa de Est se afla, toată, sub efectul destalinizării. Raportul secret al lui Hruşciov din 1956, în care crimele lui Stalin erau denunţate oficial de către sovieticii înşişi, a fost considerat, de către unii analişti, chiar de pe atunci, drept începutul sfîrşitului sistemului comunist. Cu toată reprimarea violentă a revoluţiei ungare, valul liberalizării atinsese coastele tuturor ţărilor din această parte de lume. El va culmina în 1968 cu primăvara de la Praga. Procesul n-a fost uniform. Dezgheţul (termenul a fost folosit de Ilya Ehrenburg în titlul unui roman al său din epocă) a fost întrerupt de scurte perioade de reîngheţ, cînd liberalizarea a cunoscut reveniri la dogmatism. Sînt unii care cred că pînă şi cuvîntul liberalizare trebuie pus între ghilimele: liberalizarea n-ar fi fost una reală, ci doar un simulacru. Fapt este că lumea întreagă se schimba sub şocul evenimentelor de la finele deceniului anterior.
Şi în România s-a resimţit acest şoc. Nu într-o măsură la fel de mare ca în Ungaria sau Cehoslovacia şi într-un mod întrucîtva diferit, dar s-a resimţit şi consecinţele pot fi constatate de către istorici. Între ei, şi aceia ai literaturii. Destalinizarea a fost minimă în România. Şi a avut, începînd îndeosebi din aprilie 1964, un pronunţat caracter antisovietic.
