Numărul 1 al celei mai tinere publicaţii din România a apărut recent la Bistriţa. Revista se numeşte simplu, pregnant şi definitiv, Grai, iar editorul său este Asociaţia culturală Alumar, condusă de Vasile Vasinca şi Radu Feldorean, doi oameni de afaceri care se află într-o relaţie specială cu spaţiul culturii, cel din urmă chiar ca practician în domeniul artelor vizuale. Prima întrebare care se naşte legitim în faţa unui asemenea eveniment este extrem de banală şi de previzibilă: ce-şi propune revista şi ce segment încearcă ea să acopere într-un perimetru cultural din ce în ce mai solicitat? Răspunsul este prezent chiar în acest prim număr, atît în succintul text/program de pe prima pagină, cît şi în conţinutul narativ şi în arhitectura plastică a revistei. Grai încearcă să aducă în acelaşi spaţiu, într-o simultaneitate perceptibilă chiar de la nivelul machetei, literatura şi artele plastice. Nu despre ilustraţii care să acompanieze textul este vorba, însă, aici, şi nici despre texte care să spargă, prin fluenţa lor grafică, ermetismul unor imagini dominante, ci despre două forme de existenţă culturală şi de exprimare simbolică, despre două principii ireductibile ale spiritului, adică despre Text şi Imagine. Ceea ce defineşte, de la bun început, acestă revistă este chiar prezenţa ei materială, calitatea ei de obiect exemplar şi valoarea asumată de produs artistic. Cu un format neobişnuit, care se dezvoltă pe înalt - 28,5/14,5 cm x 204 pag. - ea se împarte median, fiecare pagină mare incluzînd, de fapt, două pagini de text, succesiunea realizîndu-se pe verticală. Dar dincolo de aceste niveluri mai mult sau mai puţin mecanice, al căror scop este atît simultaneizarea lecturii, cît şi impunerea unei anumite plasticităţi a paginii, interiorul revistei este construit cu o voluptate barocă în care textul, imaginea, forma şi substanţa propriu-zisă a culorii şi a hîrtie