•Factorii postali cer mentinerea numarului de posturi in CN Posta Romana
Astazi, circa 17 postasi din Iasi, impreuna cu intreaga tara, vor participa la mitingul, urmat de un mars de protest, organizat in Bucuresti. In acest fel, functionarii din cadrul CN Posta Romana isi manifesta nemultumirea fata de Hotararea de Guvern nr. 344/2002, conform careia CN Posta Romana are obligatia de a diminua personalul existent cu aproximativ 1.000 de posturi si sa nu cheltuie o suma mai mare de 4% din fondul de salarii
Reamintim ca, in urma emiterii actului normativ, conducerea Companiei a inceput desfacerea contractelor individuale de munca pentru salariatii temporari, blocarea concediilor de odihna la posturile unice si externalizarea Serviciului de Paza. "Pana in prezent, au fost concediati 37 de salariati din cadrul DR Posta Romana, iar, prin externalizarea Serviciului de Paza, au fost concediati altii 35 de lucratori. De asemenea, 77 de salariati nu mai beneficiaza de concedii de odihna. In plus, din cauza stressului si a oboselii, aproximativ 122 de salariati sunt in concedii de odihna", a declarat Elena Barlescu vicepresedintele sindicatului regional al CN Posta Romana
La inceputul lunii octombrie a.c., Guvernul a incheiat o conventie cu sindicalistii in urma careia Compania trebuia exclusa din randul societatilor comerciale monitorizate, deoarece nu are arierate si nu inregistreaza pierderi.
Craita POPA
•Factorii postali cer mentinerea numarului de posturi in CN Posta Romana
Astazi, circa 17 postasi din Iasi, impreuna cu intreaga tara, vor participa la mitingul, urmat de un mars de protest, organizat in Bucuresti. In acest fel, functionarii din cadrul CN Posta Romana isi manifesta nemultumirea fata de Hotararea de Guvern nr. 344/2002, conform careia CN Posta Romana are obligatia de a diminua personalul e