În aprilie 1948 îi apărea lui Marin Preda Întâlnirea din Pământuri, cartea de debut în care strânsese o parte din nuvelele publicate anterior în ziare şi reviste, prima nuvelă în "Timpul", în 1942. Petrecut atunci, acest debut editorial echivala cu prinderea ultimului tren înainte de lăsarea deplină, peste literatura noastră, a nopţii dogmatice. Ne aflam la începutul unui interval sumbru pe care mai târziu Marin Preda, privind în urmă, avea să-l numească deceniul obsedant. Cu atât mai obsedant cu cât fusese şi foarte lung, dacă putem vorbi astfel, un "deceniu" care a durat cam cincisprezece ani.

Întâlnirea din Pământuri a apucat, în acele condiţii, să vadă lumina tiparului, dar nu să se şi sustragă criticilor proletcultiste, acuzaţiei de naturalism şi de reprezentare falsă a ţăranului şi a relaţiilor de clasă din lumea ţărănească. Atacurile acestea nu l-au lăsat chiar impasibil pe Marin Preda care, parcă pentru a se reabilita, produce în anul următor nuvela Ana Roşculeţ, întocmită după toate canoanele realismului socialist. Din nou este însă acuzat de naturalism, un stigmat de care prozatorul nu a putut să scape cu una cu două. Reuşeşte abia cu Desfăşurarea (1952), satisfăcând astfel, cu această scriere care milita pentru colectivizare, toate exigenţele de artă ale comenzii sociale. Se va putea ocupa de acum în linişte de Moromeţii, romanul în care încorporează, retopindu-le, şi unele nuvele sau fragmente din nuvele.

Dar să ne întoarcem la Întâlnirea din Pământuri. Se poate vorbi, cum s-a şi întâmplat, de o continuitate între această primă carte a lui Marin Preda şi Moromeţii, vizibilă în aspecte de atmosferă asemănătoare, în reluarea unor situaţii, a unor formule de limbaj, în felul de a fi şi de a vedea lumea al unor personaje. Personajul Ilie Resteu, din schiţa În ceată, de exemplu, anticipează comportamentul personajului Ţugurlan