Zilele trecute, am observat ca Muzeul de Istorie Nationala si Arheologie Constanta a primit cadou pentru sarbatori un sistem de iluminat, pentru noptile de iarna. Cum am intrat in Piata Ovidiu, m-a frapat felul ciudat in care sunt orientate corpurile de iluminat, pe trupul cladirii, in mai multe fascicule mici, ceea ce da un aer usor lugubru intregii piete. M-am gandit totusi ca s-ar putea sa fie o interpretare pur subiectiva, si am cerut si parerea altora. Cineva mi-a confirmat ca muzeul seamana cu Castelul lui Dracula. Sa fie o incercare de a-i atrage pe vizitatori la muzeu? Obisnuim deseori sa ne laudam cu produsele noastre culturale, la fel cum ne laudam cu elevii castigatori ai olimpiadelor internationale sau cu femeile noastre, cele mai frumoase din lume. Ma grabesc, insa, sa ghicesc aici o reminiscenta jenanta a vremurilor apuse, in care istoria noastra era cea mai mare si cea mai cinstita - nu am asuprit niciodata pe nimeni - cultura, cea mai valoroasa, iar tara avea cel mai luminos viitor. Chiar daca era luminat precum Muzeul de Istorie din Constanta, noaptea! Inca mai obisnuim sa supralicitam cultura autohtona si sa ne incredem in cliseul care spune ca in Apus nimeni nu mai are timp si chef sa mearga la un muzeu sau la o piesa de teatru. E ceea ce numim, de cele mai multe ori fara motiv, secularizare, impietrire, alunecarea in cotidian. Cultura, dimpotriva, trebuie sa fie o chestiune sfanta, pe care o parcurgi incaltat cu papucei de protectie, ca la Peles. Cel putin in Constanta, produsul cultural - ca sa folosesc un barbarism - e servit de pe rafturi albastre, ambalat in cutii de plastic, frumos ornamentate. Si in cantitati prestabilite, dupa eticheta. Niciodata altfel. Atunci cand un coleg de-al nostru a avut ideea ca Ziua Internationala a Marii Negre sa coboare din salile de expozitie si de seminar in strada, toata lumea a laudat initiativa. Cu toate ace