George Simenon a fost un scriitor francez care a produs sute de cărţi, majoritatea avîndu-l în centru pe detectivul pe nume Inspectorul Maigret, plus cîteva romane "serioase" (adică mai groase). Simenon avea un asistent cu normă întreagă, a cărui singură treabă era să-şi amintească toate romanele scrise de acesta. Ori de cîte ori Simenon venea cu o idee pentru un roman nou (adică în fiecare dimineaţă), îl întreba pe asistent dacă nu cumva îl scrisese deja. Asistentul spunea "da, aţi scris asta în 1937", aşa că lui Simenon îi venea imediat încă o idee pe care o transpunea în scris, dacă nu cumva o scrisese deja înainte. Lui Simenon îi trebuia cam o săptămînă să scrie un roman, şi cam trei săptămîni să scrie un roman "serios". Pe lîngă miile de cărţi scrise stînd în picioare în faţa unui pupitru, Simenon a mai ţinut şi un jurnal, publicat după moartea sa (mii de pagini), în care dezvăluia, cu meticulozitate şi cu acea precizie de care doar un scriitor de romane poliţiste poate da dovadă, că a făcut dragoste cu mii de femei, în medie cam cinci pe zi. Simenon era însurat şi trăia pe un şlep pe Sena, la Paris, aşa că putem să ni-l imaginăm la pupitrul său, bînd cafea şi scriind, în timp ce asistentul sau nevastă-sa sau vreun alt angajat pregătesc pentru amor prima femeie a zilei. E o zi deosebit de vîntoasă, vasul se leagănă, cerneala din călimară face valuri, pupitrul balansează şi Simenon, cu stiloul strîns între degete şi cu femeia în flagrante, încearcă să gîndească, să scrie şi să-şi facă datoria faţă de trup. Pe Sena sînt adeseori furtuni. Doarme Simenon vreodată? Imposibil, cum ar spune francezii. Cetăţenii recunoscători ai localităţii de baştină a lui Simenon au ridicat în parcul oraşului

o statuie a Inspectorului Maigret. Nu o statuie a lui Simenon, vă rog să observaţi, ci o statuie a nemuritorului detectiv care este pentru detectivii francezi ceea c