Deocamdată sînt 17, dar pînă la urmă o să fie cam o sută de inspectori experţi, conduşi de Hans Blix, ca să viziteze ce, cînd, cum şi unde vor, fără a face nici un anunţ prealabil, locurile unde se bănuieşte că este fabricat sau stocat armamentul chimic, nuclear sau biologic irakian. În ultimul moment, conducătorul Irakului, Saddam Hussein, a acceptat termenii ultimativi din rezoluţia Consiliului de Securitate ONU, prin care inspectorii înlocuiau sau doar amînau - nu se ştie pentru cît timp - războiul. Pentru a evita scurgerile de informaţii, presa nu este anunţată unde anume şi în ce zi se vor deplasa inspectorii, aşa că urmăririle cu aproximativ o sută de maşini le asigură tuturor - controlori, gazetari, spioni - o existenţă imprevizibilă. Deocamdată, autorităţile irakiene sînt binevoitoare şi se supun cerinţelor inspectorilor, iar aceştia declară că n-au găsit nimic îngrijorător pe unde au fost. Începutul este încurajator, pretinde presa, dar oamenii politici - de pe ambele părţi - sînt mai sceptici. Cei din Irak sînt convinşi că activitatea inspectorilor va fi folosită ca un pretext pentru declanşarea războiului, iar preşedintele Bush nu crede în voinţa lui Saddam de a renunţa la armamentul de distrugere în masă şi declară săptămînal disponibilitatea Statelor Unite, "singure dacă va fi nevoie", de a dezarma Irakul cu forţa, de îndată ce se va produce o "încălcare concretă" a regulilor stabilite de Consiliul de Securitate. Hans Blix alternează declaraţiile dure cu cele de împăcare: cel puţin în aparenţă, comportamentul şi comunicatele echipei pe care o conduce vor determina desfăşurarea ulterioară a evenimentelor. Inspecţiile anterioare, suspendate în urmă cu patru ani, au dovedit că inspectorii pot fi relativ uşor înşelaţi. "Irakienii sînt maeştri în disimulare", declara într-un interviu recent (Le Nouvel Observateur, 21-27 noiembrie 2002), Michel Saint Ml