Eu şi bărbăţia mea
(ouverture piquante) devii bărbat nu pentru că ai făcut armata, ci atunci cînd ţi-ai dat seama de inutilitatea acestei obligaţii (alţii te-ar executa pentru trădare). Devii bărbat nu pentru că ai cunoscut (în sens biblic) femeia, ci atunci cînd, după o noapte albă, în pat, cu o femeie, ascultînd muzică şi povestindu-ţi viaţa, poţi spune că, pentru o clipă, ai fost, în sfîrşit, aproape de a cunoaşte, cu adevărat, femeia (alţii ar zice că e primul semn de impotenţă).
(évolution pathétique) Cu ceva ani în urmă, melodia Big boys don't cry (Lolly), care-mi amintea de (cu şi mai mulţi ani în urmă) desenele animate de la 19, cu "Mihaela", năştea în mine aceste gînduri (uşor patetice, deci complet nebărbăteşti): "băieţii mari nu plîng niciodată", îmi spuneau toţi, dar nimeni niciodată nu mi-a spus că băieţii mari pot fi proşti, că băieţii mari pot fi nefericiţi, că băieţii mari au lacrimi cu care nu ştiu ce să facă, că băieţii mari devin monştri dacă nu plîng niciodată, că băieţii mari pot ucide dacă nu plîng niciodată, că băieţii mari pot face să plîngă dacă nu plîng niciodată, că băieţii mari sînt simple obiecte fără importanţă dacă nu plîng niciodată, că băieţii mari nu se pot schimba dacă nu plîng niciodată, că băieţii mari nu vor să moară dacă nu plîng niciodată.
(fin - variations sur l'ouverture) Cînd am devenit bărbat? A fost un proces lung şi dureros (nu aşa ar trebui să se întîmple?), care începea, la 15 ani, cu un "nu" spus fetei de care mă crezusem îndrăgostit. O chema Lala şi, de fiecare dată cînd îi rosteam numele, parcă fredonam "E lucevan le stelle". Acel "nu" ar fi trebuit să însemne sfîrşitul. Dar n-a fost chiar aşa. Dimpotrivă. M-am îndrăgostit cu adevărat de acea fată şi am iubit-o fără nici un cuvînt (n-am găsit nici unul potrivit să anuleze acel simplu refuz, deşi, poate, un la fel de simplu "da" ar fi fost de
