Cînd nişte organizaţii neguvernamentale - nu puţine, nu din cele mai mici, dar nu asta e problema - au cerut public revizuirea Legii Partidelor, un distins membru al Parlamentului, reprezentînd o formaţiune pentru care "Patria" şi "Poporul" sînt însăşi rezonul de a fi, s-a indignat public: "S-au trezit trei babe şi cinci femei să schimbe legea!". Pe lîngă darea în fasole cu ditamai reflexul democratic, interesantă mi se pare şi libertatea de limbaj a distinsului. Pe vremea copilăriei mele, ţi se "tăia" televizorul cel puţin trei zile dacă erai surprins că scriai "babă" şi "drac" pe maşini. Într-un alt colţ al patriei (cu literă mică, de data asta), un alt distins politician apare în faţa presei. Perverşi cum îi ştim, presarii îl asaltează cu întrebări care mai de care mai obraznice despre bunul mers al obştii. Distinsul se adresează cu înţelepciune corectoare unui ziarist aflat în cîrje: "Poate nu vrei să-ţi rup şi piciorul celălalt!". De la tribuna Parlamentului, un reprezentant al Guvernului îndeamnă opoziţia la atenuarea criticilor şi rememorarea momentelor de mutual avantajoasă coabitare printr-un deja clasic: "Ciocu' mic!". Trivializarea discursului (şi discursurilor) politic(e) de pe la noi semnalează mai mult decît promovarea în avanscenă a unor (sau a mai multor) cetăţeni ai mitocului. În fond, galeria portretistică a primelor eşaloane politice nu s-a schimbat fundamental în ultimii 10-12 ani. Ea denotă însă un soi de relaxare a moravurilor, pe care doar intimitatea sau aroganţa le pot înfăptui. Intimitate, este. Treisprezece ani de "leadership" (într-o formă sau alta) în preajma aceloraşi parteneri - sau adversari - creează o dulce atmosferă patriarhală, în care toată lumea cunoaşte pe toată lumea, cu bunele şi cu relele. Acolo unde lupta politică înăspreşte tonul, cîrdăşia de afaceri pansează bubele, pune cataplasme pe orgolii şi epitelizează legătur