* Sorin Stoica, Dincolo de frontiere, prefaţă de Radu Cosaşu, Editura Paralela 45, Colecţia Avanpost, 2002. Jul (nici Iulian, nici Jules) e un puşti nici puber, nici adolescent, nici ţăran (deşi trăieşte în satul Bălteşti), nici "blochist" (deşi face liceul în oraşul Cîmpeni), nici chitarist, nici urechist, nici bun, nici rău, plictisit de văicăreala retorică a maică-sii, profă de franceză, şi "bunătatea abjectă" a lui Dom' director, taică-su. Un border-line, fără diagnostic complet, căci nu e, pe bune, nici paranoid, nici schizoid, nici ciclotimic, ci doar un candid fără o identitate stabilă, dar visînd una "povestită", care să dea coerenţă lumii. Ca personajul său principal, autorul (şi naratorul) este şi... şi, nici... nici în această a doua carte a sa, de după Povestiri cu înjurături, debut semnificativ din 2000, despre care, din păcate, s-a discutat prea puţin. Situat pe graniţă, pe limen, ca optzeciştii şi supărat pe lume ca fracturiştii, nici (şi) romancier, nici (şi)nuvelist, nici coerent nici anomic, exaltînd oralitatea, dar teoretizînd (cu Ortega y Gasset, Sartori, Olavo de Carvalho) incoerenţa printr-un making-of adăugat cărţii sale hibride, Sorin Stoica se joacă, uneori nesigur, alteori superior-scîrbit - cu raportul între frontieră (boundary) şi margine (border). Balans între limită şi marginalitate, raportul teoretizat de Mark C. Taylor, a fost marota optzeciştilor şi pretextul teoretic al celei mai bune cărţi scrise la noi despre proza acestora - Trafic de frontieră de Adrian Oţoiu. Revizitarea lui "de tranziţie" - trimiţînd simultan la apropiere şi distanţă, la asemănare şi diferenţă, la interioritate şi exterioritate - ar avea efecte previzibile în lipsa unui declic (să-i zicem talent) care relativizează fiecare dintre certitudinile cititorului, aruncă în aer (pe rînd) şi coerenţa şi incoerenţa, şi satul dispreţuit şi oraşul ridiculizat şi pe