Acum, Crăciunul începe, fără doar şi poate, la 1 decembrie. Şi înainte, decembrie era decretată "Luna cadourilor", şi se găseau tot soiul de surogaturi de lucruri, începînd cu data deja menţionată. Acum, joaca de-a cadourile a căpătat ceva din strălucirea la care tînjeam în filmele de altădată, amestecată cu consistenţa unei industrii mai mult decît în curs de definire. De pildă, anul acesta, globurile şi podoabele de pom, cu toată gama, mult lărgită, adiacentă, au apărut în magazinele de specialitate chiar din ultimele două săptămîni ale lui noiembrie. Evident, pioniere au fost tot magazinele Lida, cele care, şi anul trecut, au oferit stiluri şi mode la brazi: pomi decoraţi, rafinat, prună sau arămiu sau translucid, cu toate podoabele asortate. Tot ele au fost primele care au introdus atmosfera specifică de Crăciun, care ne lua ochii în documentarele turistice despre Viena sau în ecranizările "Colindului de Crăciun" al lui Dickens: un amestec idilic de sentiment, kitsch şi transcendental suportabil. Dacă în primii ani după revoluţie salutam cu uimire şi entuziasm apariţia semnelor industriei de Crăciun calde şi intimiste (vezi căminul, cu ciorapul roşu şi Crăciuniţele bonome), treptat acestei laturi terestre i s-a adăugat şi una "inefabilă", eterică şi spiritualizată: reprezentată de îngeraşii translucizi şi fulgii de nea asemnea, însoţiţi de lumînările cu parfumuri mai mult sau mai puţin fine. Anul acesta,

podoabe îmbinînd stilul intimist cu cel inefabil au apărut, înainte de 1 decembrie, chiar şi în îndepărtata Sinaie: cel mai ilustrativ exemplu al dualităţii pomenite sînt renii sclipicioşi, un soi de Rudolphi bonomi, dar oarecum depăşindu-şi condiţia strict ludică. De fapt, dacă ne gîndim bine, de la Rudolph porneşte totul: el avea, ştim din cîntec, un nas foarte strălucitor. Căci "strălucitor" este şi cuvîntul acestui sezon, nu neapărat referitor la d