La nici sase luni de cind a fost data in folosinta, Sala Sporturilor din Craiova necesita reparatii in valoare de peste 100 de milioane de lei: trebuie schimbat parchetul. Sportivii care au folosit sala in ultimul timp s-au plins in repetate rinduri ca „nu mai sare mingea“ din cauza ca s-a curbat podeaua.
„Trebuie schimbat tot parchetul din Sala Sporturilor“, spune Corneliu Stroe, profesor la Facultatea de Educatie Fizica si Sport, institutie care are in administrare sala din Valea Vlaicii. Parchetul are mici hibe, prin locurile pe unde au fost transportate panourile de baschet. Se pare ca nu s-au respectat intocmai instructiunile de folosire. Astfel, vina pentru stricaciuni ar fi a celor care muta panourile inainte si dupa meciuri. Ingrijitorii spun insa ca parchetul este prost lucrat si ca el a cedat sub greutatea panourilor, care, de altfel, au un tren de rulare conceput astfel incit sa nu deterioreze suprafetele de joc.
„Deocamdata, sala este functionala. Parchetul insa va trebui schimbat cit de curind. Costurile a 800 mp de parchet, cu tot cu montare, se ridica la circa 120 de milioane de lei. In mod normal, banii ar trebui sa-i dea primaria, cu care noi sintem in contract“, a mai spus Corneliu Stroe.
Sala Sporturilor apartine primariei, dar a fost data in administrarea Universitatii din Craiova. Sala a fost inaugurata la inceputul lunii iunie, cu tot tam-tamul aferent unei investitii de aproape 40 de miliarde de lei. Cit de bine si-a facut treaba SC CIMORET SA, firma care a cistigat licitatia, incepe sa se vada mai repede decit s-ar fi asteptat si cei mai pesimisti. De altfel, primarul Bulucea are toate sansele sa devina un campion al treburilor facute de mintuiala: bulevardul Romanescu, inaugurat si el cu mare fast in urma cu doi ani, a fost spart si reparat de citeva ori pina acum. La nici sase luni de cind a fost data in folosinta, Sala