Va mai amintiti de vremurile in care in Festivalul National de Teatru erau spectacole ca Richard III sau Orfanul Zhao sau Jucaria de vorbe sau Au pus catuse florilor sau Saptamina luminata? Sau cind se spargeau geamurile la intrarea in teatre pentru ca jumatate din cei veniti nu mai incapeau? Ce sa se fi intimplat acum de nu se mai forteaza nici o usa de la intrare? Sa fi intrat cumva Festivalul intr-o normalitate organizatorica? Nu, nici vorba, sintem inca foarte departe de aceasta mult rivnita performanta. Este numai o coincidenta ca singurul spectacol la care (cum sala avea numai 58 de locuri) nu toti doritorii au putut intra, Flacara alba, flacara neagra (Dybbuk) de la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, a insemnat, in acceptia unora, si culmea valorica a Festivalului. Nu, nu despre performanta se poate vorbi in acest Festival ci, mai degraba, de faptul ca lipseste tocmai abaterea de la medie.

Spectacolele au fost in general bune, adica in general nu au constituit montari memorabile, desigur, cu micile exceptii. Cit despre calificari ca spectacole exceptionale sau spectacol-eveniment, cum li se mai spunea uneori, ele au ocolit editia aceasta a Festivalului, cum, de altfel, si pe cea anterioara. Nu intimplator Festivalul a debutat si s-a terminat cu O noapte furtunoasa, piesa emblematica a mediocritatii romanesti, prilej pentru recitaluri actoricesti si intr-o montare si in cealalta. Ar trebui remarcata insa actoria vitala, energetica (un bun exemplu il constituie Ioana Simona Popescu, Alina Berzunteanu sau Silviu Biris) dominanta in montarea Teodorei Cimpineanu de la Teatrul Bulandra. Dar nici efortul regizoarei de a gasi fiecarei scene un nou context si alte rezolvari scenice, efort cu atit mai laudabil cu cit piesa a avut nenumarate montari, nu trebuie neglijat. Comedia clasica a mai fost reprezentata in Festival si de productia Teatrului Odeon, Gai