Cam riscanta comparatia pe care domnul Mircea Iorgulescu si-o permite la adresa subsemnatului in cronica la cartea Intilniri la Ierusalim, publicata in numarul 663 din 19-25 noiembrie al revistei 22. Domnul Mircea Iorgulescu stie foarte bine ca oricit de critic m-as fi exprimat la adresa Doamnei Monica Lovinescu, nu am folosit si mai ales nu am gindit nimic care ar justifica paralela pe care o face intre aceasta critica si josnicele atacuri aparute la timpul lor in Saptamina sau Romania Mare. In locul domnului Iorgulescu, nu as indrazni nici sa ma refer la excelenta carte de Gail Kligman insistind aupra analizei duplicitatii, asa cum o face intr-alta recenzie. Nu de alta, dar exista martori despre felul in care fostul colaborator al Europei Libere se exprima la adresa Monicai Lovinescu in urma cu putini ani. Daca propagandistic paralela a fost bine gindita, practic ea deschide in fata domnului Iorgulescu pericolul de a ma determina sa cer permisiunea stie-dumnealui-cui pentru a face publice circumstantele care au pus capat „colegialitatii“ noastre. A sosit momentul ca domnul Iorgulescu sa renunte la „atac la persoana“ si, mai ales, sa nu atribuie altora legaturi (ideatice sau de alta natura) cu publicatii de genul celor mentionate in aceasta scurta reactie. Cit despre celelalte afirmatii sau infirmatii la adresa subsemnatului, cred ca Mircea este prea batrin pentru a se (re?)intoarce pe bancile scolilor, asa ca il las cu indiferenta sa-si apere atit saracia (autoindusa), cit si neamul impotriva unor ignoranti ca Shafir sau Tony Judt. Cit despre nevoi, sa auzim numai de bine.

Cam riscanta comparatia pe care domnul Mircea Iorgulescu si-o permite la adresa subsemnatului in cronica la cartea Intilniri la Ierusalim, publicata in numarul 663 din 19-25 noiembrie al revistei 22. Domnul Mircea Iorgulescu stie foarte bine ca oricit de critic m-as fi exprimat la ad