Nu e de mirare ca culegerea de eseuri Cosmarul climatizat nu se numara printre cele mai cunoscute carti ale lui Miller, ba chiar omisiunea ei reflecta istoria receptarii lui: in romanele care l-au facut un underground pop culture icon si apoi un scriitor de renume (ceea ce Miller ura, de altfel) apare un cu totul alt stil, poate mai omogen, care s-a identificat – in ochii publicului si, mai tirziu, in cei ai criticii – cu intreaga lui opera. De aceea, aparitia acestui volum e salutara, caci „salveaza“ accente marginale ale lui Miller: o nuanta de misticism si un tip de critica sociala care, chiar exagerat de esentialista si temperat-socialista, se refera – avant la lettre – la aspecte dezvoltate apoi de Baudrillard sau Edward Said.

Apropierea lui Miller de postcolonialism are insa doua taisuri: pe de o parte, atentia acordata „deposedatilor“ indieni e insolita pentru peisajul literar al Americii anilor’40 – „ar fi trebuit sa am linga mine un indian american, s…t sa-mi comunice in tacere sau in alt mod sentimentele si impresiile sale“ (p. 31) – dar, pe de alta, discursul sufera de simptomele colonialismului: „Intre timp, indianul traieste in mare masura asa cum a trait intotdeauna, deloc convins ca noi avem sa-i oferim un mod de viata mai bun“ (p. 237). Alegerea specimenului iconic (care atesta faptul ca indienii poarta, in termenii lui Memmi, semnul pluralului, ce se spune despre unul se poate afirma despre toti), transformarea lui in „salbaticul nobil“, mereu in contact cu natura, si plasarea lui intr-un timp incremenit, neatins de cel istoric, nu fac decit sa repete modul in care nativul american a fost folosit in numeroase fictiuni: schematizat, daca nu depersonalizat, e doar un instrument cu ajutorul caruia „civilizatii“ se critica intre ei.

Din nefericire insa, aceasta esuare intr-un rousseau-ism ieftin se reproduce pe tot parcursul vo