Dan Iosif, revolutionar de profesie si pumn înclestat al unui presedinte prea sarac si prea cinstit sa-si cumpere un lobby parlamentar, a iesit din nou în strada. A facut-o pe cand cerneala de pe invitatia de aderare la NATO era înca umeda. Si nu oriunde, ci în fata sediului PSD. Motive, spune el, are destule, coruptia, birocratia, revolutia a fost confiscata de manecutele albe. Ceea ce el gesticula în strada Ion Iliescu spusese la tribuna Parlamentului. Invitatia la aderare nu este finalul traseului, mai avem multe de facut si, daca nu vrem sa ne facem de ras peste doi ani, cand se va pune problema aderarii propriu-zise, trebuie sa facem curatenie în propria ograda. Gesturile si limbajul dezarticulat ale lui Dan Iosif au completat elocvent discursul prezidential, starnind mania surda a PSD.
Un sefulet de partid, mare si tare într-o comisie de politica externa, altfel un fel de "soldatul necunoscut", s-a indignat ipocrit în public fata de discursul prezidential. Ion Iliescu ar fi trebuit sa laude mai mult PSD, care a transpirat un an si-o vara la galerele integrarii. Trebuia sa lase deoparte paragrafele cu coruptia si sa bage un "multumim din inima partidului" ca a fericit tara. Cand colo, presedintele a împins pisica vie a coruptiei în curtea PSD.
Declaratia politrucului PSD este un semnal politic. Pentru prima data în sediul PSD sunt rostite asemenea ocari împotriva celui fata de care Adrian Nastase avea, candva, sentimente filiale, iar acum l-ar vrea bagat în cartile de istorie. Cu cat mai repede, cu atat mai bine. Ca din întamplare, simultan, ziare de provincie apropiate PSD s-au apucat sa scormoneasca în trecutul rosu al presedintelui, lucru la care s-ar fi putut astepta de la Romania Mare, în nici un caz de la o presa controlata de PSD.
Miza relansarii conflictului mocnit, cu întepaturi si reprosuri mute, nu este refuzul presedinte
