Elian este, in opinia mea, una dintre cele mai interesante si de urmarit, in evolutia-i de viziune, artiste ale generatiei sale – cea care a depasit de curind pragul cronologic al Atelierului 35.
Marea iubire a creatoarei de imagini Elian este pictura. (S-a facut insa remarcata si in alte limbaje: obiect, instalatie, performance, video.) Lucreaza pe verticala solutiilor de expresie, pornind de la serii tematice.
Daca acceptam ipoteza de lucru a unui traseu postmodern, deja bogat in repere, pe care s-a angajat de la inceput artista clujeana, sa observam, incercind comprimarea acestui demers intre doua situatii, definitorii pentru un atunci timpuriu si pentru un acum al personalei de la galeria particulara bucuresteana H.A.G. (noiembrie-decembrie a.c.), ca, de la un figurativ fabulos, barocizant, dens in referinte care apelau la high culture, s-a ajuns la unul structurat pe baza asimilarii unor semnale venite dinspre cultura media. De la mitologia clasica si cea arhaic populara s-a ajuns, intr-un fel, la transformarea in mit butaforic hollywoodian a cotidianului cu ajutorul pirghiilor mediatice.
Sa nu fim insa nedrept reductivi cu actualul miez ideatic al picturii lui Elian, oricit de seducatoare (cel putin pentru critic) ar fi interpretarea de mai sus. Prezenta serie – Telenovele – tradeaza inca o data, e drept, spiritul ironic si ludic al autoarei. Dar, conform propriei marturisiri, la o analiza mai atenta a ofertei unei soap opera, Elian a depasit cliseul pentru a extrage din aceste productii cinematografice un simbure semnificant ce ajuta sa iasa la suprafata, prin crimpeie narative, aspecte simplu-adevarate revelatoare pentru conditia femeii si a cuplului, astazi. Dincolo de efectul anestezic, telenovela demasca involuntar, poate, alienarea; este un „documentar“ schematic al bucuriilor si necazurilor de zi cu zi.
Elian se afl
