Nicolae MANOLESCU

Cititul si scrisul

Editura Polirom, Iasi, 2002, 352 p., f.p.

Cea mai recenta carte a lui Nicolae Manolescu este in egala masura o reconstituire si o restituire: partea cea mai substantiala (primele 219 pagini), Cititul si scrisul, este un fel de biografie, mai degraba narativa decit confesiva, in vreme ce a doua sectiune a cartii, subintitulata Violon d’Ingres, contine o selectie din incercarile literare ale autorului, tentatie asa-zicind „consensuala“ in traditia genului critic la noi (incepind cu opozitia „poeti“ vs. „critici“ instituita de Maiorescu si continuind cu replica si ilustrarea programatica oferite de E. Lovinescu, G. Calinescu, inclusiv, in tinerete, T. Vianu).

N. Manolescu ajunge, iata, vrind-nevrind, la memorialistica, la un timp al privirii retrospective, al bilantului, al „cautarii sensurilor“. Fiind una dintre putinele asa-numite „vedete culturale“ la noi, presupun ca aceasta carte (lansata la Tirgul de carte BOOKAREST 2002) a fost asteptata/cumparata cu mare curiozitate, de un public sensibil mai larg. Si mai e ceva: fiindca am pomenit mai sus de consensul existent in cultura noastra asupra „preocuparii secundare“ a criticului (beletristica insasi), combinind aceasta cu prestigiul lui in acelasi spatiu cultural, rezulta de aici si o anume curiozitate anecdotica manifestata de cititor ca debuseu firesc al marii lui deferente aratate personajului public.

Ce anume gasim in Cititul si scrisul de acest gen, ce asteptari ne sint oare satisfacute?

Destul de putina „intimitate“ sufleteasca sau joc psihologic, in schimb foarte multa determinare in a urmari retroactiv traseul formatiei sale profesionale de critic literar, dar si de impatimit cititor. Tot ce e confesiune in aceasta carte priveste discursul criticului adresat direct cititorilor sai, intr-o maniera daca nu de mag