Probabil că funcţionează la noi destule prejudecăţi în ceea ce priveşte câmpul literar de dincolo de Prut din moment ce am citit cu surprindere două debuturi bune a doi scriitori din Bălţi. Amândoi universitari la Universitatea de Stat "Alecu Russo", Lucia Ţurcanu lector, iar Anatol Moraru titular al Catedrei de literatura română şi universală, aproape nimic din scrisul celor doi nu trădează vreun complex de inferioritate care ar putea prinde uşor contur din cauza unor aspecte atât culturale cât şi socio-politice pe care le cunoaştem cu toţii prea bine. Cu toate acestea, cei familiarizaţi cu poezia tinerilor poeţi basarabeni prezenţi în aproape toate revistele culturale de la noi sau cei care obişnuiesc să citească Contrafortul ştiu foarte bine că în Basarabia se scrie acum altfel şi că această generaţie are toate şansele să schimbe, în sensul bun, faţa unei literaturi prea mult timp tributară folclorismului şi substratului naţionalist explicabil, de altfel, şi de înţeles în bună parte.

Pătruns masiv în poezia ultimelor două decenii, livrescul este perceput ca un foarte bun indiciu că paradigma literară îşi configurează un nou chip. Lucia Ţurcanu încearcă în Ultima epifanie să surprindă traseul poeziei din anii '80 din perspectiva livrescului şi să scoată în evidenţă, mai mult tangenţial, şi alte caracteristici generale noii viziuni poetice care pare să se contureze destul de clar. Meritul principal al eseului este moderaţia şi prudenţa cu care, de altfel, face afirmaţiile ce-i legitimează demersul analitic. Sesizând destule elemente care indică o oarecare sincronie, Lucia Ţurcanu nu-i raportează pe optzeciştii basarabeni la congenerii lor din România, scopul studiului ei fiind de altfel unul aşa-zicând general-teoretic: "de a dovedi că, deşi savant construită, poezia livrească nu pierde din emotivitate şi plasticitate, pentru că livrescul produce