Un subiect imposibil

Avertismentul autorilor din prefaţa cărţii pe care o prezint: subiectul ei e imposibil. Şi totuşi e vorba despre o experienţă obişnuită, cel mai adesea zilnic încercată, de care oricum nimeni nu a fost scutit. Literatura, ni se spune în aceeaşi prefaţă - deşi cu această afirmaţie nu aş fi decît pe sfert de acord, l-a ocolit constant. Nu are pic de eroism, ba chiar e trivial. E însă o consecinţă a libertăţii omului. Poate apărea în orice moment şi orice îi serveşte drept cauză ori pretext. Care e subiectul acesta imposibil?

Cartea coordonată Didier Nordon îl dezvăluie din titlu: Plictiseala. Cititorul va descoperi însă destul de repede că, de fapt, titlul e prost ales. Pentru că nu se poate plictisi citind cartea - ceea ce nu e decît un truc abil, dar mai ales pentru că titlului i-ar fi stat bine la plural. Nu despre plictiseală, ci despre plictiseli citeşti în cartea aceasta, tradusă anul trecut la Editura Amarcord. Sînt douăsprezece texte, majoritatea eseuri scurte, pornind din domenii diferite, semnate de autori cu profesii şi specializări diferite, dar cu intenţia de a se întîlni în acelaşi punct - melancolia fecundă a plictiselii. Rămîn texte despre plictiseli, la plural, ce reuşesc totuşi să nu devină contradictorii, deşi aceasta ar fi fost poate un avantaj. Nu e vorba nici despre un acelaşi subiect fragmentat în perspective diferite, ci, în mod esenţial, despre stări diferite. "Fiecare popor are modul său specific de a se plictisi - şi de a-i plictisi pe alţii. Europeanul, cu ochii aţintiţi pe ceas, aşteaptă şi se plictiseşte în Africa, unde nimănui, cu excepţia lui, nu-i pasă cît e ora. Africanul, constrîns de moravurile occidentale la a-şi reprima orice formă de socializare zgomotoasă, se plictiseşte în Europa". Am ales pentru dumneavoastră un fragment dintr-un text despre întrebuinţări ale timpului şi mul