Cea mai recentă premieră românească, Furia, impune pe piaţă un nou nume: Radu Muntean. Un tînăr regizor care, după experienţa unor scurt-metraje şi după cîţiva ani de clipuri publicitare, reuşeşte să debuteze în "ficţiune". Ce tip de ficţiune? Într-un interviu, regizorul declara că a urmărit o intrigă "valabilă oriunde în lume": "Furia ţine mai puţin de realitatea din jur, e o poveste care se poate întîmpla oriunde, desigur şi cu elemente specifice". La "elemente specifice" se încadrează, de pildă, mafia ţigănească şi sărăcia dîmboviţeană; dar "cel mai specific" element al filmului e celebrul manelist Adrian Copilu' Minune, în propriul rol, acela de star autohton... Asta spune totul despre calibrul unei lumi. Cum poate să arate o lume care îl cultivă pe numitul Copil Minune nu ca pe o curiozitate mai mult sau mai puţin pitorească, ci ca pe o vedetă care e luată în serios? Aşa cum o ştim... Ca un amuzament: am aflat la conferinţa de presă că, în proiectul iniţial, regizorul şi-a dorit să facă o adaptare modernă după Steaua fără nume; apoi a renunţat complet la piesa lui Mihail Sebastian ca sursă de inspiraţie. "Steaua" filmului are un nume: Adrian, Copilu' Minune!

Doi "tineri ai zilelor noastre" - cu un vocabular minimal, cu vocaţia supravieţuirii din expediente, la graniţa dintre tenebrele lumii interlope şi lumina crudă a unei lumi care nu le oferă nimic - intră într-o încurcătură (o "datorie" pe care nu o pot achita la timp), din care ies prost: unul e lichidat la propriu, celălalt la figurat. "Cum se poate transforma un băiat cumsecade într-un criminal", ar putea suna, în hiper-rezumat, subiectul filmului.

Se întîmplă un lucru ciudat, în Furia: punctul slab al filmului devine, paradoxal, şi performanţa lui! Punctul slab ar fi acela că dramaturgia lui pare să opereze cu momente "primite de-a gata", deja-văzute în multe alte filme..