Ape de odihnă
După ape de odihnă nu încetezi să
tînjeşti
o suflete-al meu mult visătorule
numai cu înţelepciunea şarpelui
şi blîndeţea ştiută a porumbelului
nu ajungi să le vezi
aşa cum poemei de dinaintea cuvîntului
ajungi să-i auzi mai întîi foşnetul
în somnul tîrziu
Poem de seară
Apele se adună doar în faţa unei piedici
frunza sunătoare a lemnului
le acoperă
tu îţi ascunzi faţa în mîini
moartea ochii-ţi descoperă
nisipul se naşte în cariere de nisip
vîntul îl împrăştie-n dună
tu îţi ascunzi poema după cuvînt -
mîinile moartea-ţi adună
Vişin
Copil mama îmi aşternea pentru somn
dar numai cînd era sărbătoare
patul din lemn de vişin
din camera mare (adică în graiul nostru
cea mai frumoasă odaie ţinută doar
pentru oaspeţi de seamă)
cel acoperit cu poneavă şi strujacul cu paie
mă trezeam dimineaţa cu ochii-nroşiţi
de scrumul viselor colorate de peste noapte
copil vara îmi plăcea să mă urc
în vişinul copt de la marginea plaţului
coboram pe la amiază cu gura-ncuiată
cerul gurii roş-albastru-nnegrit
astăzi cînd nimic din toate acestea
nu-mi mai e la-ndemînă
caut doar cuvîntul
ce nu vrea să(-mi) rămînă
Moştenire
Precum paianjenul
pe pînza lui proaspătă
lasă şi poetul bietul
moştenire
o dîră de viaţă perimată
pe nisipul de sub apele calde
Aurea libertas
Sunetul aerului
cum vocile în creştere ale morţilor
cînd se întorc de pe-o parte pe alta
a timpului lor secund
de aur poate fi şi privirea poetului
închisă în sine
ochiul său: doar o groapă com
