- Extern - nr. 245 / 13 Decembrie, 2002 In epoca migratiilor, spatiul etnogenetic romanesc, inchis intre Nipru (E), Dunarea Mijlocie (V), Carpatii Padurosi (N) si linia Skok-Jireèek-Philippide (Albania, Nordul Greciei actuale, Rumelia) (S), a servit drept culoar de tranzit, baza de aprovizionare si atac pentru populatiile care s-au re varsat spre Bizant sau Roma, fortand frontiera nordica a Imperiului, mentinuta, pana in anul 602, pe linia Dunarii. Iar aceasta determinanta geopolitica, plasarea, potrivit lui Grigore Ureche, "in calea rautatilor", la care s-a adaugat, ulterior, tentatia bogatiilor solului si subsolului romanesc, pentru statele cu pretentii de dominatie in zona (Ungaria, Polonia, Hoarda de Aur, imperiile otoman, habsburgic si rus), avea sa marcheze sensul intregii istorii a romanilor, conferindu-le, in Evul Mediu si modern, imaginea, plas tic definita de Simion Mehedinti de "popor asediat". Intr-adevar, concluziona Nicolae Iorga, "Cand Nordul a vrut sa mearga spre Sud, cand Apusul a vrut sa se atinga cu Rasaritul, aici s-au intalnit". In aceste conditii, romanii au fost obligati, pentru a rezista, sa gaseasca, pornind de la modul social specific _ obstea taraneasca _ forme adecvate de structurare sociala si organizare politico-militara. Evolutia sociala in cadrul asociatiilor de obsti ("obsti de obsti" sau tari) a condus in secolele X-XIV la aparitia, pe coordonatele pluralismului statal specific medieval, a statelor feudale romanesti: voievodatele (principatele) sau Tarile Transilvaniei (Valaquia Transilvana), Moldovei (Valaquia Minor), Munteniei sau Tarii Romanesti (Valaquia Major), ultima fuzionand, in 1389, cu "Tara romanilor" (Alualak) dobrogeni dintre Dunarea de Jos si Marea Neagra si, la sud de fluviu, Imperiul Asanestilor ("Valaquia care este Tara lui Asan") si "vlahiile balcanice". Unirea cea Mare, intr-un singur stat a tuturor teritoriil