Acum doua seri, dupa ce ai mei curatasera varza pentru murat, iesisem afara sa duc gunoiul. Era un frig Gillette Mach3, atat de subtil incat dupa el iti dai din reflex pe fata cu aftershave. Eram nervos ca, din nu stiu ce eroare a naturii, urma sa ma joc, in noaptea aia, de-a debransatul: sedus si abandonat de calorifer, pritoceam un scenariu de groaza, in care fugaream insensibilul agregat prin casa, el se impiedica si cadea lat, eu ridicam, necrutator, drujba, el mi se agata de picioare, implorandu-ma, inutil, sa-l crut de torturi. Scuturam, scarbit, din picior, caloriferul bolborosea, disperat si din el tasneau fierbinti suvoaie de lacrimi. Sau sange. Nu ma hotarasem inca, oricum, aveam sa revin asupra detaliilor, deocamdata umblam la tehnica de tortura, care nu mi se parea suficient de rafinata: ca sa-i prelungesc cat mai mult agonia, trebuia sa-mi pastrez sangele rece si sa-l ciupesc doar nitel cu drujba peste elementi, fara sa risc sa-mi lesine din prima. Tocmai cand gandul ca as putea folosi si nitel acid incepuse sa ma furnice placut pe sira spinarii, inima imi sari pana-n gat unde, evident, ingheta: de langa containerul cu gunoi se desprinse o umbra care facu doua salturi spre mine, apoi se opri. O mogaldeata nebarbierita se inclina spre mine cu un aer galant si spuse, frecandu-si palmele: "buna seara, ce mi-ati adus bun?" Surprins in mijlocul celor mai vinovate fantasme, am fost incapabil sa-mi desclestez falcile. Am scuturat din umeri, am lasat sacul sa-mi alunece pe langa trup, m-am rasucit pe calcaie si-am facut iute cale intoarsa. Acasa, dand cu ochii de agregatul frigid, nu mi-am putut reprima un imens sentiment de rusine: carteam ca in seara aia n-aveam caldura in casa si uitasem ca unii oameni nici macar n-aveau casa. Am scotocit cu gandul prin resturile menajere, incercand sa-mi dau seama cate cotoare si cate foi stricate de varza aruncasem, cata ca