Helga. Nu sunt o cititoare fidela a revistei "Formula As". Si asta, nu pentru ca nu mi-ar placea, dar nu-mi pot permite s-o cumpar in fiecare saptamana. Mi-o mai imprumuta din cand in cand o vecina, si atunci pur si simplu o devorez, pornind tot timpul lectura de la povestile despre animale. De altf...
Helga
Nu sunt o cititoare fidela a revistei "Formula As". Si asta, nu pentru ca nu mi-ar placea, dar nu-mi pot permite s-o cumpar in fiecare saptamana. Mi-o mai imprumuta din cand in cand o vecina, si atunci pur si simplu o devorez, pornind tot timpul lectura de la povestile despre animale. De altfel, acesta este si scopul scrisorii mele: povestea unui caine care mi-a salvat sufletul si viata...
***
O chema Helga, o corcitura de dalmatian cu brac. Inteligenta, frumoasa, ii placeau tare mult copiii... Cand am cunoscut-o, avea aproape o luna. Tocmai imi murise baiatul si mergeam cu un prieten care avea masina sa scot certificatul de deces. Sufletul meu era in doliu. Nu-mi mai pasa de nimeni si de nimic. Voiam doar sa ajung cat mai repede acasa, sa mai iau un somnifer, sa adorm, sa ma trezesc, sa mananc, sa iau iarasi un somnifer... Asa era viata mea atunci.
Prietenul meu tocmai o cumparase pe Helga pentru fiul lui, insa sotia sa n-a acceptat-o in casa, temandu-se de boli sau de agresiuni. Cainii de rasa sunt cateodata gelosi.
In ziua aceea, statea cuminte pe bancheta din spate a masinii, presimtind parca norii negri adunati deasupra destinului ei. Cand m-am urcat langa ea, a venit catre mine, privindu-ma cu ochi blanzi si tristi. Nu aveam chef de ea. Am impins-o cu mana si tot drumul am ignorat-o. S-a ghemuit in partea opusa a canapelei fara sa mai scoata un sunet.
Dupa toate formalitatile care trebuie indeplinite in asemenea imprejurari (procuratura, necropsie, stare civila), am ajuns acasa epuizata. Cand sa i
