Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Carmin, picur de spin

Publicat in Observator Cultural, marți 17 decembrie 2002 ·

„Semnul misterului consta in aceea de a fi tot timpul in echivoc, in aspecte duble sau triple (imagini in imagini), forme in devenire, in functie de starea de spirit a privitorului.“ Acum 80 de ani astfel de observatii atente asupra aventurii privirii s-au adunat in jurnalul postum al lui Odilon Redon. In filiatie subtila cu florile de mlastina si florile de singe ale magului-grafician, Carmen Nistorescu ii intareste acestuia, peste veac, o alta convingere: „Femeia este prevestitorul nostru suprem“.

Curgerea primavarateca, aparent dezinvolta, a imaginilor din grafica miniata a artistei are o calitate atit texturala cit si psihologica, pe care n-o putem numi decit „stra-vezime“. Incilcite fiziologii ale psihismului feminin se citesc in dispersiile stralucitoare de culori si prin focalizari treptate (din imagine in imagine) pina la filigranul de cili al penitei cu tus. Asternerea culorilor de apa pe pinza se face, ca sub lentilele culisante ale unui microscop, prin atentia coboritoare pe verticala a graficianului-ilustrator. Un astfel de profesionist al imaginii simte acut rigorile cadrajului si-si extrage la maxim semne care se intretes in palimsest.

Harta identitara a tinerei sibience formata la scoala de arta clujeana, apartine, generic, desenatorilor care, pe o linie de onirism bine articulat grafic si-au pus in opera mitologii extrem de personale. Pentru publicul bucurestean aceasta distinsa casta porneste de la scoala lui Vasile Kazar si apoi din cea a lui Octav Grigorescu. Din generatia de mijloc a zilelor noastre o voce sigura, pe acest palier, o reprezinta desenul colorat al lui Ion Atanasiu Delamare.

Emergenta imaginarului la Carmen Nistorescu se afla in cotidianul gingas al camarii, al gradinii ori al strazilor natale de burg sasesc. Domesticul este treptat tulburat, intr-un registru savuros-mefistofelic, de dihanii hibride. F

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump i-a spus lui Putin că „și războiul lui ar trebui să se încheie”, după ce au fost de acord că atacurile dintre Iran și Israel trebuie să înceteze

HotNews acum 5 ore
Președintele american Donald Trump a confirmat că a vorbit sâmbătă la telefon cu omologul său rus, Vladimir Putin, despre care spune că l-a sunat ca să îl felicite de ziua sa de naștere și să vorbească despre conflictul dintre Iran și Israel. Lideru

Traian Băsescu, operat de urgență pe cord, la Paris!

Ziua Constanta acum 11 ore
România TV a aflat că Traian Băsescu tocmai a fost operat de urgență pe cord, într-un spital din Paris, informațiile preliminare arătând că fostul șef de stat avea probleme cu stenturile montate la inimă. În continuare, Traian Băsescu se află în spi

Pompierii au intervenit pentru a stinge un incendiu izbucnit într-o locuință din localitatea Tunari. Nu au fost înregistrate victime

Gandul acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit într-o locuință dintr-un complex din localitatea Tunari, pe strada Tudor Arghezi. Echipajele de pompieri au intervenit rapid pentru a stinge incendiul. „Intervenim pentru stingerea unui incendiu ce s-a produs la o casă din cad

Simona Halep, anunț de impact pentru fani! A stabilit ziua când va organiza meciul de retragere

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Simona Halep (33 de ani) a anunțat sâmbătă seara, în direct la Sports Festival, că vara viitoare va organiza un meci de retragere, la Cluj-Napoca, după ce tot în Ardeal, la ediția din acest an a turneului de 250 de puncte de la Transylvania Open a j

Criptomonede, golf și taxe de licenţiere. Donald Trump a încasat peste 600 de milioane de dolari în 2024

Capital acum 4 ore
Donald Trump a obținut peste 600 de milioane de dolari în 2024 din criptomonede, golf, licențieri și investiții, potrivit unei declarații financiare publice. Documentul relevă câștiguri uriașe din proiecte precum moneda $TRUMP și afaceri imobiliare

Ministrul Mediului: Unda de poluare de la Praid va ajunge la Nădlac. Am notificat deja partea ungară, pentru că impactul de mediu va depăşi graniţa românească

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Mediului, Mircea Fechet, anunţă despre situaţia de la Salina Praid că unda de poluare a ajuns deja la Blaj, urmează Alba Iulia, iar mâine va ajunge la Nădlac, la ieşirea din ţară a Mureşulu

Nicușor Dan, mesaj către Donald Trump la împlinirea a 145 de ani de relații diplomatice România-SUA

HotNews acum 12 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis, sâmbătă, cu ocazia împlinirii a 145 de ani de relații diplomatice cu Statele Unite ale Americii, că România este pregătită să lucreze împreună cu președintele Donald Trump pentru a atinge întregul potențial al pa

AUR cere să fie sesizată Curtea Constituţională, acuzându-l pe preşedintele Nicuşor Dan că blochează formarea unui nou Guvern

HotNews acum 5 ore
Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a anunţat sâmbătă că a transmis preşedintelui Camerei Deputaţilor o solicitare oficială de sesizare a Curţii Constituţionale a României, în vederea constatării existenţei unui conflict juridic de natură constitu

VIDEO Restaurant indian din Constanţa, închis temporar de OPC: Colac de toaletă depozitat pe cuptorul cu pizza, spaţii frigorifice murdare, fire electrice care atârnau neprotejate pe pereţi

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Reprezentanţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) au închis temporar un restaurant indian din Constanţa, după ce au găsit mai multe nereguli, printre care un colac de toal

CFR Călători reclamă „provocări reale” care „pun în pericol transportul public de călători”

HotNews acum 11 ore
CFR Călători a anunțat, sâmbătă, că a prezentat autorităților din domeniu „o radiografie a situației financiare existente în acest moment” și „provocările reale cu care se confruntă compania”. Într-un comunicat transmis sâmbătă, compania „reclamă su

Vremea

București
acum

15°
dum.

14°/25°
lun.

17°/28°
mar.

19°/30°
mie.

20°/29°
Iasi
acum

13°
dum.

13°/26°
lun.

13°/26°
mar.

15°/24°
mie.

15°/26°
Constanta
acum

13°
dum.

13°/23°
lun.

18°/25°
mar.

19°/24°
mie.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

10°/26°
lun.

13°/25°
mar.

15°/25°
mie.

15°/24°
Timisoara
acum

12°
dum.

12°/27°
lun.

13°/30°
mar.

15°/23°
mie.

14°/28°