Praga si Copenhaga au insemnat invitarea in NATO si o data, 1 ianuarie 2007, pentru UE.
Dupa 1990, tarile care au iesit din comunism si-au propus la unison, fara sa se inteleaga una cu cealalta, un obiectiv principal, si anume integrarea euroatlantica. Este un semnal foarte interesant si nou, nu doar pentru tarile in aceasta situatie, ci si pentru tarile membre in UE, unele si in NATO, dar si pentru Statele Unite si Uniunea Sovietica. Era in fapt recunoasterea unor valori care tin de ceea ce noi numim in mod obisnuit civilizatia occidentala. Civilizatia occidentala, in interiorul ei, a suferit insa schimbari, mai ales in urma unor mari diferente de dezvoltare si de atitudine in politicile de securitate militara, in strategiile geopolitice, intre tarile vest-europene si Statele Unite. PIB al SUA pe cap de locuitor in 1980 era cu 10% mai mare decat in Europa de Vest. Astazi diferenta este de 43%. America merge inainte, Europa de Vest a ramas pe loc. Pe de alta parte, exista ceea ce Robert Kagan, cunoscutul istoric si politolog american, numea, in Policy Review, o diferenta filozofica tot mai accentuata intre americani si vest-europeni. Americanii sunt hobbesieni, adica continua sa considere ca viata internationala si evolutiile statelor se bazeaza pe raporturi de forta, in care cel mai tare castiga si-si impune valorile.
UE a intrat intr-un fel de consensualism al valorilor comune, care se bazeaza pe negocieri si pe compromisuri pentru atingerea unor rezultate medii acceptabile pentru toti in acelasi timp. Asta aduce cu sine o slabiciune, un fel de minima rezistenta. Intr-un moment cand civilizatia occidentala, cum o intelegem noi, rasaritenii, ar trebui sa aiba forta americana si in acelasi timp nuante, forme de compromis de tip vest-european. Faptul ca tarile iesite din comunism au vrut integrare euroatlantica reprezinta un nou inceput de epoca isto
