Citeva aspecte noi si evenimente istorice deosebite demonstreaza un progres notabil al ideii laice fata de epoca anterioara. Ideea se „personalizeaza“, devine progresiv mai critica si mai polemica. In plus, mai ales, autoritatea de stat, prin definitie laica, isi impune tot mai mult autoritatea fata de dogmele si institutiile bisericii. De o slabire generala a sentimentului religios nu se poate, totusi, vorbi. Credinta populara – superstitioasa sau nu – ramine aceeasi. Dar la nivelul cultural, oricit de subtire ar fi aceasta patura, se produc citeva reactii noi, care, prin elementele sale vadit laice, deschid o bresa in mentalitatea religioasa traditionala. Oricit de izolat si fara de audienta ar fi exemplul lui D. Cantemir, el este elocvent, mai ales, pentru noile mutatii spirituale. Inca din operele de tinerete se constata un inceput de eliberare de mistica si de dogmele exclusiv crestine. Cercetatorii au descoperit prezenta teoriei dublului adevar si a coexistentei stiintei sacre si profane, a concilierii posibile dintre teologie si logica, o mica deschidere rationalista spre libera cercetare.

Teologia ramine dominanta. Se admite insa ca Dumnezeu stie ce se poate ascunde in „libera vointa“. Intr-o perioada de predominare a cartii religioase, Divanul… face „figura“ si chiar este o carte laica. Literele elene sint prezentate in dezacord cu crestinismul dogmatizat. Mai mult decit atit: se admite si existenta unor valori culturale necrestine: Seneca „macar ca pagin era“, al Saadi „persian... macar ca pagin era“ merita a fi amintiti. Largirea orizontului este evidenta. Si mai semnificativa este intensificarea spiritului critic in sfera credintelor si a ideilor religioase. Despre invadarea sa, in probleme istorice controversate, am amintit. Ii mai putem mentiona si pe M. Costin, care polemizeaza cu „ocarile si basnele lui Misail Calugaru si ale lui Simion