Cea mai importanta calitate a Festivalului National de Teatru de anul acesta a fost propunerea unor variate formule de limbaj scenic, fiecare cu o identitate bine stabilita, reflectind mult mai puternic decit in ceilalti ani o dinamica a fenomenului. Spectacolele de la Sibiu, Pilafuri si parfum de magar, conceput de Silviu Purcarete, si Othello?!, in viziunea lui Zholdak, rescrierea regizorala abracadabranta a Casei Bernardei Alba imaginata de Radu Afrim in Alge, la Teatrul „Andrei Muresanu“ din Sfintu Gheorghe, si agonia cuvintelor in Lectia la Teatrul Maghiar din Timisoara au indus o evidenta schimbare atit a codului teatral, cit si – speram – a receptarii, demonstrind inca o data, daca mai era nevoie, ca obsesia capitalei ca unic spatiu de cultura este complet falsa. Se poate face teatru foarte bun si in alte orase, important este sa ai cu cine.
Sectiunea off a adus in centru spectacole vii si moderne, cu o miza interesanta (Deseuri – regia Ana Margineanu, Drept ca o linie – regia Radu Apostol), pliate pe un discurs novator, asumat fara inhibitii.
Spectacolul lui Purcarete, Pilafuri, dupa Cartea celor o mie si una de nopti, musteste de o imaginatie debordanta si suculenta, de un miez al fabulosului care face din fiecare secventa un spectacol in sine. Meritul acestei montari cu adevarat postmoderne prin scriitura regizorala ampla, cu multiple simboluri inserate, prin fragmentarea si in acelasi timp corespondenta scenelor (concomitent se petrec cele mai nastrusnice si ingenioase fapte – un barbat transformat pe jumatate in piatra este biciuit de sotia sa, care are o pasiune mistuitoare pentru un tap, locuitorii sint transformati in pesti, printesa Migdala traieste o fascinanta poveste de dragoste, un cor de femei intoneaza cintece ritualice) sta in gasirea unor excelente corelative imagistice pentru figurarea povestii. Spectacolul este o orchestra
