Alasdair GRAY

Povestiri aproape toate improbabile

Editura Pandora,

Colectia „Meridiane literare“, 2001,

212 p., f.p.

Colectia de povestiri a lui Alasdair Gray merita citita cel putin pentru ambivalenta ei: arareori se nimereste proza a fi si o proza in sine si o suma de indicii privind procesul creatiei, raminind totusi captivanta. In comparatie cu structura labirintica a lui Lanark, aranjamentul Povestirilor aproape toate improbabile poate fi considerat un fel de meta-structura deoarece denota o autodisectie a temelor si a scriiturii romanesti: se trece de la povestiri concise in care anormalul e relatat normal (un copil devine o stea, catedra de arta a unei universitati provoaca fragmentarea planetei prin saparea unui tunel, un barbat se transforma intr-un ciine – un soi de Zburator contemporan etc.) si de la proza – opera dramatica documentara la satira antiinstitutionala tipica lui Gray. Ce surprinde la aceste prime povestiri este tehnica lor, indeobste utilizata de scriitorii „realismului magic“; promotorii acestui stil pe tarim englez (ca Angela Carter sau Salman Rushdie) sint insa niste maestri ai volutelor verbale (fraze intricate, un vocabular enorm etc.), pe cind Gray are un stil succint, avind o obiectivitate – desigur, specioasa – de reportaj care reuseste sa disimuleze aceasta tehnica, dind senzatia ca scrie in traditia absurdului lui Pinter.

Ultimele cinci povestiri se separa net de celelalte prin personalizarea naratorului (deopotriva protagonist), prin dimensiuni dar si printr-o anume circularitate: motivul turnului Babel, dezvoltat in Inceputul osiei reapare in Logofandacsia lui Sir Thomas; in plus, toate au ca tema hybrisul de tip Ozymandias: primele doua pe cel colectiv, monopol al institutiilor, iar ultimele pe cel individual ilustrat de poetul tragic Bohu (care isi lauda parintii obisnui