Primele de sarbatori - un vis de mult apus
Cei mai multi dintre angajatii societatilor comerciale constantene nu vor primi nici un leu reprezentand prime pentru sarbatorile de iarna * La sindicatele care compun filiala CNSLR Fratia Constanta, ieri, nu erau finalizate discutiile cu privire la cuantumul acestora * O parte a sindicatelor au negociat primele de sarbatori in procent din salariul stabilit in contract, ceea ce inseamna ca acela care are salariul cel mai mic va primi cel mai putin, iar cel care are salariul cel mai mare va avea prima cea mai mare * Se pare ca suma cea mai consistenta, reprezentand prima de porc, este acordata de CN APMC, care depaseste cinci milioane de lei In ultimii ani, sindicalistii, dar nu numai ei, au nascocit tot felul de venituri suplimentare, denumite ad-hoc prime de muraturi, prime de miel, prime de porc. Pentru a se putea lua, multe dintre organizatiile sindicale au declansat, cu mai multi ani in urma, aproape toate formele de protest, pornind de la greva japoneza, tip avertisment, ajungandu-se la cea spontana, unde se presupune ca nu stie nimeni cine a fost instigatorul sau organizatorul, pana la cea de tip maraton, prin care s-a oprit procesul de productie pe timp nelimitat. De atunci, lucrurile au mai evoluat, intre timp, o serie de astfel de prime au fost trecute in Contractul Colectiv de Munca. Numai ca multe dintre prevederile contractuale nu mai sunt respectate, astfel ca, de sarbatori, cei mai multi dintre angajati se duc acasa cu buza umflata.Pentru a vedea cam ce au primit cu ocazia sarbatorilor de iarna angajatii diferitelor societati comerciale, am contactat ieri o serie de directori sau lideri sindicali, unii dintre ei spunandu-ne, cu oarecare mandrie in glas, ca le pot da oamenilor lor cate ceva acolo, mai mult sa le scoata ochii. Oricum, nimic nu mai este ca anii trecuti. Acolo unde, nu cu mult inainte, se