Numai ca ministrul Muncii a finalizat textul abia la începutul lui decembrie. Criticilor vehemente ale opozitiei la adresa folosirii abuzive de catre Executiv a procedurii angajarii raspunderii premierul Adrian Nastase le-a raspuns cu cinism ca dezbaterea legii de catre alesii poporului ar fi întarziat adoptarea sa. Adevarat, dar ar fi permis si depunerea unor amendamente care ar fi corectat eventual aberatiile. În felul acesta reputatia Parlamentului de masina de vot, altfel irelevanta, se întareste prin actiunea liderilor unui partid si unui guvern mai mult social decat democrat. Ministrul Muncii, Marian Sârbu, se apara sustinand ca s-a consultat cu liderii sindicali si patronatele. Astfel de negocieri sunt insa adecvate pentru chestiuni salariale, nu pentru o lege fundamentala, iar legitimitatea unor parlamentari alesi prin vot universal nu poate fi comparata cu reputatia dubioasa a catorva lideri sindicali alesi la congrese aranjate sau a unor organizatii patronale cum este UGIR 1903, bantuita de controverse de la crearea sa si acuzata de afiliere la Ministerul Industriilor.
Lasand la o parte chestiunile de principiu, care oricum "nu se poarta", trebuie sa remarcam faptul ca voluminosul document nici macar nu este un Cod în adevaratul înteles al cuvantului, el urmand sa fie completat de nu mai putin de 21 de legi speciale, cum observa deputatul PD Gheorghe Barbu, dar si presedintele Camerei de Comert Româno-Americane, Obie Moore.
Din fiecare fila a Codului razbate, de altfel, mentalitatea dogmatic socialista a ministrului Marian Sârbu: patronii sunt doar buni de plata, iar libertatea lor trebuie îngradita cu orice pret. O prevedere aberanta din Cod îi obliga pe patroni sa angajeze aceiasi oameni pe care i-au dat afara: concret, în cazul unor concedieri colective din motive economice, patronii trebuie nu doar sa le asigure concediatilor "masuri s
