Literatura proastă este de mai multe feluri. N-am în vedere atît lipsa concretă de valoare a unor opere (deşi este vorba şi despre asta), cît lipsa principială a calităţii din unele categorii de opere. Cele mai importante sînt în număr de şase.

1. Literatura melodramatică. Se bazează pe confuzia dintre viaţă şi artă, exploatînd în mod necinstit emoţiile naturale ale cititorilor. Există emoţii aşa-zicînd universale şi inevitabile, stîrnite în noi de evocarea unor boli incurabile, mai ales dacă ating oameni tineri, de moartea prematură a copiilor, de abandonurile silite ale celor care se iubesc, de o soartă nefericită etc. Scriitorii care profită de noi în acest fel nu pot să scrie decît opere false, care nu le pretind nici un efort literar. O specie a melodramei este literatura sentimentală, din care nu lipseşte happy-end-ul, nu obligatoriu în melodramă.

2. Literatura moralizatoare. N-are încredere în morala implicită a situaţiilor de viaţă (care nu corespunde adesea standardelor de bine şi de rău ale moraliştilor) şi îşi trage o morală explicită proprie, ca premisă ori ca, mai frecvent, concluzie. Pleacă sau ajunge aşadar la o concepţie despre bine şi rău în care realitatea e vîrîtă ca într-un pat al lui Procust: e scurtată ori lungită după o măsură exterioară.

3. Literatura pornografică. Este, privită dintr-un anumit unghi, inversul celei moralizatoare. Nabokov spunea că pornograficul este o copulaţie de poncife. Doar că poncifele nu sînt morale, ci imorale. Nici viaţa, nici literatura nu sînt de la sine morale sau imorale: abia un anumit parti-pris al scriitorului le face să fie astfel. O specie a pornograficului este trivialul. Literatura trivială este aceea în care un mod vulgar de a gîndi relaţiile dintre oameni ori psihologia lor dă la iveală prin toţi porii sudoarea concupiscenţei şi a scabrosului. Nu numai în su