Primarul Sibiului este un german model, serios, capabil, un exemplu pentru funcţia sa politică. Totdeauna, când aud de el şi de faptele sale, pentru care cetăţenii urbei îi sunt recunoscători, îmi vin în minte figurile unor Cozmâncă, ori Hrebenciuc, activişti dubioşi...
Samuel Brukenthal (ca să schimbăm imaginea, limpezindu-ne ochii), a fost guvernatorul Transilvaniei între 1777-1787, fiind autorul unor reforme administrative, fiscale, culturale ce au transformat ţinutul de peste munţi. Ce-i lipsea Transilvaniei, dar ce ne lipseşte nouă în general, şi astăzi, este - vorba lui Arghezi - tocmai un neamţ! Bine că, măcar, şi-a găsit neamţul trebuitor frumosul oraş de la poalele munţilor Cibin.
Sunt lucruri pe care le moştenirăm o dată cu alipirea Ardealului la Patria-mumă, dar faţă de care, deseori, nu suntem la înălţime. Pot să adaug, de la mine, că, în acele împrejurări, nici nu prea merităm cele moştenite, - de la arhitectură, până la patrimoniul estetic al cultivatului ţinut... În schimb, băgarăm ţigani cu ghiotura prin casele părăsite ale saşilor, cu rezultatele ştiute... Lipsa de respect pentru relicvele trecutului este una din racilele naţionale: căruţă cu două oişti, pentru orice eventualitate, orizontul fals, oportunist. Poate că ni s-o fi trăgând de la năvăliri, de la graba de a o şterge cât mai repede din faţa primejdiei, lăsând totul de izbelişte.
Dacă mai este nevoie să arătăm spiritul adevăratei Transilvanii (nu acea imbecilă invenţie care se numeşte Dracula-land), să deschidem poarta gotică a Muzeului sibian, inaugurat la 1817, şi să pomenim moştenirea culturală lăsată de magnificul colecţionar de artă, de prea luminatul baron Samuel Brukenthal, urmaşilor transilvăneni...
Joris Hoefnagel (1542) Fructe şi insecte, miniatură, Fructe, flori şi fluturi; Jan Breugel - Flori şi fluturi; Anton van Dyck