Câteva coincidente (sau poate nu) de netrecut cu vederea mă ispitesc să-l asemăn pe Anatol Moraru cu prozatorii târgovişteni: debutează la 40 de ani cu o literatură livrescă, ingenioasă (şi bine temperată), plin de umor şi de (auto)ironie, cu un stil matur, bine stăpânit care ne arată mai degrabă un vechi practician în ale literaturii.
Cele zece proze cu care debutează Anatol Moraru sub titlul (simbolic?) Nou tratat de igienă sunt construite după un model mai mult sau mai puţin clasic, realist-naturalist. înseşi titlurile nuvelelor o arată: Fiziologie, Despre fatalitate sau amurgul carierei, Davidovici şi gloata sau Morala faptei. Nuvelele însă respectă numai structurile căci, în fond, sunt nişte farse, nişte false povestiri ale căror subiecte nu prea pot fi povestite, sunt doar nişte situaţii, nişte pretexte din care se dezvoltă, mai mult stilistic, câteva bucăţi de proză savuroasă. Personajele înseşi sunt din cuvinte - fără a lăsa senzaţia artificialului -, căci la prozatorul basarabean, înainte de orice, se remarcă voluptatea expresiei (mai important e cum se spune) şi preocuparea pentru stil şi comparaţia fastuoasă, perifrastică, denotând un adevărat cult pentru determinările şi comparaţiile cele mai surprinzătoare, chiar absurde şi o miză pe efectele prin acumulare: "duşurile căminului funcţionau cu eficienţa şi entuziasmul economiei socialiste din ultimul cincinal sovietic", "cu ochiul experimentat al unui reglator de tragere, care a participat activ la războiul din Crimeea (vezi contele Tolstoi, Sevastopolskie rasskazî, Bălţi, Editura Cratima, 1995)", "indignat aidoma unui mandarin chinez ce a intrat într-o pagodă cu climatizatorul defectat" sau "în Turkmenistan, unde am făcut armata la infanterie motorizată, erau nişte temperaturi de se coceau ciubotele aksakalului la umbra saxsatilului" şi încă "glasul mătuşii suna, biblic fie spus, ca o
