Sotii Ioana si Constantin Truica sint casatoriti de aproape 20 de ani. Nu si-au inchipuit niciodata ca vor deveni postasi, dar soarta le-a indreptat pasii catre aceasta meserie. Munca si-o fac cu pasiune, chit ca lumea uneori ii apreciaza, alteori ii critica. Iar pentru timpul liber au avut grija sa-si cultive anumite pasiuni, care sa-i faca sa mai uite de grijile cotidiene. Bunaoara, capul familiei are „microbul“ pescuitului, iar „boala“ l-a cuprins atit de tare incit si-a facut in ograda un helesteu. Chit ca a trebuit pentru asta sa dezgroape toate rosiile sadite de consoarta.
In comuna doljeana Leu, toti satenii ii cunosc pe Ioana si Constantin Truica. Asta pentru ca amindoi sint postasi, si cine nu-i stie pe cei care aduc pensiile, alocatiile, ziarele ori scrisorile.
Cu meseria de postas s-au ales cam din intimplare. Cea mai veche in bransa este Ioana, care a implinit nu cu mult timp in urma 40 de ani: „Sint postarita din 1988. Am lucrat la OLTCIT, dar mi-au dat preaviz si, cum era liber un post de postas in sat, m-am gindit s-o fac si pe asta“. Constantin, cu patru ani mai in virsta decit sotia lui, a devenit si el postas, dar mai tirziu:
„Eu lucram la IUG in trei ture si
m-am gindit sa scap de naveta si sa am un loc de munca mai aproape de casa. Asa ca, prin '91, m-am facut si eu postas. Pe atunci mi s-a parut boierie meseria asta, ca erau doar vreo 30-40 de pensii de platit in sectorul meu. Acum sint de zece ori mai multe - ca toata lumea e pensionara - iar munca s-a inzecit si ea“.
Cei doi postasi au o fata - Mirela, de 17 ani, si un baiat - Catalin, de 19 ani, care aspira insa la meserii mult mai nobile. Or sti ei ceva...
„Parcurgem pe jos cam 15-16 kilometri zilnic“
Pentru sotii Truica, o zi obisnuita incepe la 6 dimineata. Ca in orice gospodarie de la tara, se ocupa intii de „potolitul“ anim
