Dragă Moş Crăciun, Aş vrea o bicicletă, un Game-Boy, un tren, un garaj, un poney, o chitară şi un cîine. Te iubesc. Eusebiu. Dragă Eusebiu, Nu vrei în plus şi contul meu din bancă, măi zevzecule? Pentru că ţi-au dat un prenume aşa de idiot, părerea mea e că părinţii tăi nu te iubesc. Şi nici eu nu te iubesc! Moş Crăciun. În ultimul timp, acum în preajma sărbătorilor, pe Internet, printre mesajele noastre cu urări de bine, de pe e-mail, bîntuie un Moş Crăciun pragmatic, sarcastic, uneori cinic, alteori sadic. Nimeni nu ştie de unde a apărut şi cine l-a inventat, ideea este că ne face să rîdem, pentru că personajul mitologic blajin şi generos, cu care ne-am obişnuit din fragedă copilărie, a devenit un miştocar zgîrcit pe care îl doare în fund de doleanţele copiilor şi nu numai de ale lor... Nici la capitolele Peştişorul de Aur sau Zîna cea Bună nu stăm mai bine. Posibil ca respectivul peştişor să fi fost demult prăjit în ulei şi ronţăit cu mujdei şi cu mămăliguţă, în ciuda promisiunilor sale disperate de a îndeplini trei dorinţe celui care îi va da drumul înapoi, în apă, iar zîna să-şi fi amanetat bagheta magică la un preţ de nimic. Românul nu mai crede în miracole, iar basmele s-au perimat de mult. De dorit, totuşi îşi doreşte o grămadă de lucruri, pe principiul stat cu mîinile în sîn şi "să ni se dea!", dar nu mai crede nici în bingo, nici în loteria naţională, nici măcar în concursul cu salariul pe viaţă (vezi clipul în care secretara se pupă pe gură, iar rujul ei se imprimă pe batista şefului), dar măcar aici insistă, din plăcere, şi "mai rade una!". "Io ce să-mi doresc?", se întreabă Augustin (probabil că Moş Crăciun-ul virtual iar ar fi nemulţumit de prenume!), în spatele tarabei sale cu varză degerată, cartofi "la doişpe mii" şi "murături pe alese" din piaţa Gemeni, fostă Galaţi. "Păi, iacă-mi doresc şi io să-mi mai fac un etaj la casă, un' să stea fata c