Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piramida lui Maslow

Publicat in Dilema Veche, vineri 20 decembrie 2002 ·

Nu poţi dori ce nu cunoşti .

Voltaire Publicînd, în 1943, teoria "piramidei necesităţilor umane", psihologul american Abraham Maslow a avut drept scop explicarea şi înţelegerea mecanismului gîndirii prin definirea necesităţilor, atît fiziologice cît şi spirituale. Ierarhizate pe cinci nivele, nevoile, de la cele primare (supravieţuirea şi simţul siguranţei) la cele complexe (integrare socială, respect şi realizare sprituală), treptele Piramidei se află într-o continuă ciclicitate şi interacţiune, neputînd exista independent una de cealaltă. Supravieţuirea. Dacă în mîna unuia dintre dascălii cu care am vorbit ar cădea lampa magică a lui Aladin, primul lucru pe care i l-ar cere ar fi tichetele de masă. Promise la fiecare grevă, la fiecare întîrziere de salariu, acestea au devenit în timp, atît de nereale şi de neverosimile încît, îmi spune mustăcind profesorul de matematică, numai un Ginny atotputernic ar mai găsi cu cale să le aducă şi pe tărîmul învăţămîntului românesc, doar aşa, măcar să ştie şi ei cum arată. De ce tînjeşte corpul profesoral după aceste magice bileţele valorice nu mai este o întrebare. Că un profesor are salariu de aproape o sută de dolari pe lună şi că nu mai face faţă societăţii de azi, nici asta nu mai este o noutate. Dar că, de multe ori, în cancelaria profesorală, mîncarea ieftină şi magazinele de second hand sînt printre subiectele "fierbinţi" de discuţii, este sau ar trebui să fie un subiect de continuă tristeţe. Dascălul român ar cere, aşadar, duhului albastru, să mai schimbe niţel ierarhia. Siguranţa. Un domn bucureştean, în vîrstă, ar dori ca Bucureştiul lui Băsescu să redevină spaţiul boem de dinainte de război. Acela în care se putea circula în voie pe străzile Bucureştiului fără ceas, teamă de golani sau de cîini. Acum, "îţi este frică şi în casă", îmi mai spune vecina, care ar dori ca, atunci cînd îi scîrţîie parchetul, p

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România a intrat în la Schengen. Sorin Grindeanu explică ce se va întâmpla cu transportatorii, pe calea rutieră și ferată, din 1 ianuarie 2025

Libertatea acum 54 minute
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a explicat, joi, ce se va întâmpla cu transportatorii rutieri, cu circulația trenurilor și la vamă, din 1 ianuarie 2025, atunci când România va adera pe deplin la spațiul Schengen.

Eurial Invest, livrează peste 550 de maşini către Grupul Cris-Tim

Mediafax acum o ora
Eurial Invest, dealer oficial al mărcilor Peugeot, Citroën, DS şi Opel îşi consolidează divizia de B2B semnând un parteneriat de un an şi jumătate cu Grupul Cris-Tim, unul dintre cei mai importanţi jucători din industria FMCG din România. Astfel, o

Cod galben de vânt puternic şi zăpadă viscolită în mai multe zone din țară. HARTA zonelor afectate

HotNews acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi, mai multe atenţionări Cod galben de intensificări ale vântului şi zăpadă viscolită. Mai multe zone din Moldova, Dobrogea, Oltenia, Transilvania şi Muntenia sunt vizate de alerta transmisă de speci

(P) Kaizen Gaming: În prima linie a acțiunii din fotbal, prin parteneriatul recent cu UEFA Europa League și UEFA Conference League

Cancan acum o ora
Sponsorul oficial al UEFA Europa League și UEFA Conference League sărbătorește noul început al fotbalului european! UEFA Europa League și UEFA Conference League sunt în plină desfășurare și câteva meciuri fantastice deja au avut loc, acțiunea deveni

Ministrul Sănătăţii, despre boala X: Eu consider că nu este niciun fel de motiv să speriem populaţia din România

HotNews acum 3 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi că boala X sau de sindromul acut febril, aşa cum apare denumită afecţiunea în informarea publicată de Institutul Naţional de Sănătate Publică, a apărut exclusiv într-o regiune izolată din Republi

Donald Trump sărbătorește demisia șefului FBI. „E o zi mare pentru America”

Gandul acum 22 minute
Președintele ales al Statelor Unite, Donald Trump, a declarat că demisia directorului FBI, Christopher Wray, este o „zi mare pentru America”. De asemenea, Trump l-a prezentat pe candidatul său pentru această funcție, Kash Patel, drept „cel mai calif

Cine este câștigătorul marelui premiu la Loto 6/49. Norocosul a mai obținut în trecut inclusiv o mașină

HotNews acum 2 ore
Marele premiu pus în joc la Loto 6/49 a fost câștigat duminică, 8 decembrie, de către un bărbat de 46 de ani, din Iași, care este instalator, conform Loteriei Române. Biletul cu care Visarion-Virgil Cordunianu a reușit să câștige peste 325.000 de e

Reacțiile politicienilor români după aderarea la spațiul Schengen terestru: „Un gest de dreptate”

HotNews acum o ora
Mai mulți politicieni au reacționat, joi, și au salutat aderarea deplină a României la spațiul Schengen ca „un gest de dreptate” și „o decizie meritată” „România a îndeplinit condițiile tehnice de 12 ani să intre în Schengen! Votul de azi e un gest

Fostul director general al CAS Maramureş, trimis în judecată de DNA pentru luare de mită în formă continuată / E acuzat că ar fi primit bani pentru a favoriza anumite firme la încheierea de contracte cu instituţia pe care o conducea

News.ro acum 2 ore
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au trimis-o în judecată pe Carmen Eleonora Prodan, fost director general al Casei de Asigurări de Sănătate Maramureş, pentru comiterea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (9 acte materiale).

CNA a decis întreruperea emisiei Realitatea PLUS

Wall-Street.ro acum 3 ore
Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a decis întreruperea emisiei Realitatea în seara zilei joi, 12 noiembrie, începând cu ora 19.00, din cauza încălcări grave ale legislației audiovizuale. Știre în actualizare ”Consiliul Național al Audioviz

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/5°
dum.

2°/6°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-3°/2°
sâm.

-4°/3°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/3°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

1°/6°