Ajungem la Sarandë către seară şi urcăm la citadelă. Ruinele (pe un perete exterior se mai zăresc urme de frescă, citadela a devenit la un moment dat mînăstire) au fost restaurate şi transformate, acum acolo se află un bar şi un restaurant de lux, la intrare sînt expuse fotografii cu Silvio Berlusconi, care a vizitat locurile şi în cinstea căruia s-a dat o masă oficială. Proprietarul noului ansamblu turistic (ne informează ghidul nostru improvizat, Gëzim, şoferul de taxi) este secretarul general al partidului socialist, partidul aflat astăzi la putere. De sus, oraşul şi golful oferă o privelişte mirifică, luminile îi dau un aer de staţiune de pe Coasta de Azur. A doua zi, impresia va trebui corectată: luminile proveneau în bună parte de la mini-blocurile mizere construite în anii socialismului. Dar, şi aici, e o febră extraordinară a construcţiilor: pe faleză au apărut două hoteluri moderne şi arătoase (unul din ele a fost refăcut după ce fusese devastat în tulburările din 1997), peste tot au răsărit vile, multe sînt mici hoteluri familiale, foarte bine finisate şi cu dotări la nivel european. Gëzim (numele lui înseamnă "bucurie" în albaneză iar şoferul este - cum să nu crezi în predestinarea onomastică? - un colos debordînd de vitalitate şi bună dispoziţie) ne duce, pe un drumeag care la un moment dat pare că se pierde într-o rîpă, la un restaurant excelent, cu fructe de mare şi peşte prins, sîntem asiguraţi, chiar cu patru ore înainte. Serviciul e ireproşabil, raki-ul tare şi aromat, vinul rosé italienesc se lasă băut iar Gëzim, care s-a instalat cu noi la masă fără complexe, punîndu-şi în faţă cele două telefoane mobile, e tot mai euforic şi nu se lasă pînă nu ne face legătura cu fata lui, aflată la studii în... Norvegia. Ca şi toţi proprietarii de hoteluri şi restaurante, Gëzim e în aşteptarea turiştilor străini, care vor veni într-o bună zi pe coasta alba