Ce a fost Anul acesta, francezii au avut o întîrziere, dar englezii au fost punctuali. Invazia britanică a început pe 15 noiembrie, cu 23 de filme de lungmetraj, plus scurtmetraje şi videoclipuri. Într-o săptămînă, Bucureştiul era cucerit. După o serie de incursiuni bine plănuite, în Braşov, Cluj, Timişoara şi Iaşi, Festivalul filmului britanic a mai salutat o dată Bucureştiul, în săptămîna 9-15 decembrie, după care a plecat să se reculeagă, în vederea campaniei de la anul. Pe 29 noiembrie se declanşa cea mai ambiţioasă operaţiune din istoria Sărbătorilor filmului francez - 39 de filme în 6 săli din Bucureşti - efort logistic menit să-ţi dea o senzaţie plăcută de ameţeală, urmată de un frison de anticipare la fel de plăcut (la gîndul că, anul viitor, cineva s-ar putea strădui să bată recordul). Anul acesta, englezii şi-au arătat şarmul încă din prima seară, cînd s-a proiectat Lucky Break, filmul pentru care Peter Cattaneo (The Full Monty) a căutat o idee încă şi mai aiuristic-entuziasmantă decît cea a unei trupe de oţelari-stripperi şi a venit în cele din urmă cu o trupă de puşcăriaşi-actori de musical. (Abia aştept să văd ce-o să-i mai trăsnească prin cap: o poveste de succes, cu Robert Carlyle în rolul unui fermier care îşi schimbă sexul şi ajunge top-model?, povestea unor ucigaşi în serie care se reorientează spre critica de film?). Una peste alta, britanicii au alintat şi au gîdilat publicul (cu multe comedii), lăsînd pe seama francezilor, pour une fois, sarcina de a-l zgîndări şi zgudui: sarcină de care francezii s-au achitat impecabil, venind (de la Cannes, via DaKINO) cu scandalul - filmul lui Gaspar Noé, Irréversible. Anul acesta, englezii au prins un public proaspăt, cu poftă de cinema, care a venit în fiecare zi pentru o nouă porţie. Francezii aveau motive să se teamă că nu le-a mai rămas decît un public îndestulat, obosit după atîtea aplauze. Pe de