S-a finalizat la Muzeul Satului Vîlcean de lîngă Rm. Vîlcea ediţia din acest an a programului "Tradiţie şi postmodernitate", pe care fundaţia Habitat şi Artă în România (HAR) a organizat-o împreună cu partenerii săi, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu" din Bucureşti, amintitul Muzeu al Satului Vîlcean, Centrul de Studii Ortodoxe Tradiţionale din Etna, California şi Fundaţia pentru Arhitectură de Lemn din Suedia. Programul, finanţat din bani europeni (aici - de unde pentru o aşa temă?) şi desfăşurat în două etape (vara - partea de seminar teoretic şi toamna anului curent - execuţia propriu-zisă a construcţiilor), fu destinat a produce o casă socială-pilot şi o biserică, ambele din lemn (proiectate de mine şi Alexandru Nancu, preşedintele fundaţiei HAR, cu sprijinul colegului Cătălin Berescu) a dovedit cîteva lucruri pe care doresc să le împărtăşesc şi cititorilor rubricii de faţă: 1. Nu se discută - încă şi încă - cu seriozitatea cuvenită problema locuinţei sociale în România. Mă refer la acea locuinţă destinată situaţiilor de avarie, catastrofă, destinată asistaţilor cu reale probleme sociale dintr-o comunitate, a săracilor care trăiesc în condiţii subumane sau fără acoperiş. 2. Factorii în drept pot şti că se pot produce decent, în regie proprie, astfel de case cu preţuri situate între 50 şi 100 de euro metrul pătrat. Industrializate, kiturile de case ar putea să scadă riguros sub prima valoare amintită şi s-ar putea executa în mai puţin de o săptămînă. 3. Într-o astfel de situaţie de catastrofă, de felul celor întîmplate deja în Turcia şi Grecia, pîndindu-ne şi pe noi, se pot produce masiv şi practic instantaneu astfel de kit-uri de locuit, dar lor le-am gîndit şi un locaş spiritual şi social adiacent, care, executat din aceleaşi module ca şi biserica, poate constitui un loc de refugiu şi reculegere, de decizie şi agregare comunitară în vrem