Julesvernian convins, sfîrşitul anului 2002 ar trebui să mă fericească; nu-mi aduc aminte să fi învăţat atîta geografie, de cînd am dat bacalaureatul şi am început ca tot omul decent să făuresc istoria universală, dar s-o şi suport; am fost dintotdeauna mîndru că ştiu toate capitalele ţărilor de pe glob, sînt dintre cetăţenii lumii care nu confundă Ulster cu Dublin, Nyon cu Lyon, Aukland cu Sydney, Mallorca şi Minorca, ştiu unde sînt Bujumbura, Port-au-Prince, Pointe-à-Pitre. Spre diferenţă de istoria cu care am intrat repede în conflicte nefericite - fiindcă am încălcat avertismentul chinezesc, acela de a te feri să trăieşti printre evenimente de importanţă istorică - nu m-am gîndit să sabotez geografia; nu m-am simţit niciodată terorizat de ea, resemnîndu-mă să recit în gînd: "La mine în sînge, istoria contemporană plînge" (versuri pe care, în jurul meu, numai Tita Chiper mai ştia ale cui sînt...). Din 2002 - învăţ geografie, abundent, în regim de teroare tot mai planetară. Habar nu aveam unde este Mombasa. Am aflat, fulgerător, butonînd între un cvintet de Mozart, pe Mezzo, şi un recital al Ceciliei Bertoli, tot acolo. Ca julesvernian înrăit, nu am simţit nici urmă de plăcere aflînd unde e Mombasa, ce hoteluri are, cîte aeroporturi, cum e poziţionată faţă de Somalia. Habar nu aveam unde se găseşte Djerba. În această vară, am aflat-o pînă şi în amănuntul că acolo, în pustiul acela tunisian, exista o sinagogă străveche, vizitată de turişti germani. Exista; a sărit în aer. Habar nu aveam unde e Djenin; de cîteva luni, îmi este suficient să închid ochii şi să-l văd casă cu casă; fiecare casă a fost aruncată în aer de insuportabila contraviolenţă israeliană la insuportabila violenţă palestiniană. Cetăţean al universului, am ajuns să cunosc Orientul acela cică Mijlociu (de ce mijlociu?, enorm în ură!) pînă în amănunte ca Afula, Kfar Saba, Tulcarem, Nabluz, care a